23 iunie 2025, 15:59

O supraviețuitoare a exploziei nucleare de la Hiroshima, averisment disperat: „A căzut soarele pe mine”. Ce simptome înspăimântătoare a experimentat

O supraviețuitoare a exploziei nucleare de la Hiroshima, averisment disperat: „A căzut soarele pe mine”.  Ce simptome înspăimântătoare a experimentat

Chieko Kiriake, supraviețuitoare a exploziei de la Hiroshima, a împărtășit amintiri despre ziua care o va bântui pentru totdeauna, cu un avertisment disperat pentru generațiile viitoare.

La 6 august 1945, în orașul japonez Hiroshima a venit iadul, într-un eveniment care îi va bântui pentru totdeauna pe cei care au supraviețuit. Se estimează că aproximativ 140 000 de oameni și-au pierdut viața în bombardamentul atomic aerian, executat de SUA. Atacul, care a fost urmat trei zile mai târziu de un al doilea bombardament la Nagasaki, a pus capăt zilelor celui de-al Doilea Război Mondial, dar cu un preț teribil.

Cei care au trăit grozăvia, câțiva supraviețuitori care se află acum la o vârstă înaintată, își mai amintesc încă priveliștea celor care ardeau până la moarte în jurul lor.

În prezent în vârstă de 95 de ani, Chieko Kiriake era o elevă de 15 ani când bomba atomică a lovit orașul militar pe care îl numea acasă.
În acea dimineață, Chieko lucra la fabrica de tutun din Minami-machi, la 1,9 km de hipocentru. Această locație avea să-i salveze în cele din urmă viața. Mai târziu, ea își va aminti de momentul în care bomba, supranumită „Little Boy", a lovit, simțindu-se ca și cum „soarele ar fi căzut pe mine".

E vestea momentului în showbizul de la noi! Un interpret va deveni tătic pentru prima oară. A făcut anunțul în direct la „O Seară Perfectă” - VIDEO

În filmul BBC din 2024, Atomic People, Chieko a dezvăluit cum profesorii le-au ordonat elevilor să „sape o groapă în curtea de joacă", înainte de a-și îngropa colegii cu „propriile mâini".

Deși a supraviețuit exploziei inițiale, o lună mai târziu, Chieko s-a îmbolnăvit foarte grav din cauza radiațiilor toxice, prezentând simptome precum sângerări ale gingiilor, greață și căderea părului în smocuri. Starea ei s-a înrăutățit până la punctul în care „dorea să moară pentru a se simți mai bine", însă salvarea a venit de la un medic elvețian.

Delegat-șef al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), Dr. Marcel Junod, decedat în 1961, a adus produse medicale și farmaceutice celor afectați de tragedie, inclusiv lui Chieko, care a reușit să treacă peste și să-și recapete sănătatea.

Interviu blitz cu Leo Ciobu! Descoper-o mai bine cea mai populară culturistă din Moldova - VIDEO

Ca unul dintre hibakusha - un termen care se traduce prin „oameni afectați de bombe” - Chieko continuă să lupte pentru a avertiza asupra consecințelor războiului nuclear, despre care se teme că ar putea fi mult mai grave astăzi decât în tinerețea sa.

SURSA FOTO: GOOGLE

Sursa: protv.ro