Despre bărbatul care dă semne de interes, dar dispare brusc, Axenia spune că este unul dintre cele mai clare semne că trebuie să-l eviți: „Cel care o zi scrie, comunică cu tine, iar apoi, pe opt zile dispare... E un semn prost de la bun început”.
O altă categorie de bărbați de evitat este cea a celor care au dependențe nerezolvate.
„Dependentul de mamă, de jocuri de noroc, de alcool. Cu siguranță are foarte multe probleme care le va trage cu sine în relația voastră”.

Specialista subliniază că, o relație în care un partener are o dependență activă presupune automat haos emoțional, instabilitate financiară și neînțelegeri constante. Mai grav, femeia poate ajunge în rolul de salvator sau „mamă”, uitând de propriile nevoi și granițe.
Unul dintre cele mai riscante tipuri, potrivit Axeniei Bot, este cel al bărbatului abuziv care, în primele săptămâni de relație, poate părea doar ferm sau exigent. Dar indiciile apar devreme, în modul în care se raportează la cei din jur.
„Abuzatorul. Fii atentă cum vorbește cu ceilalți, cum se comportă cu personalul, cum reacționează la anumite situații. Fii atentă în comunicarea voastră la primele semnale. Ce spune despre fosta lui, cum vorbește despre ea, din ce cauză s-au despărțit, cum vorbește despre femei, care sunt cerințele lui față de tine”, afirmă psihologul.

Axenia accentuează faptul că, aceste comportamente nu sunt întâmplătoare.
„Pentru că la începutul relației, cum se comportă cu ceilalți este un indicator cum se va comporta ulterior cu tine. Nu crede că vei fi o excepție”.

Cel de-al patrulea tip de bărbat poate părea inofensiv, însă lipsa direcției și a asumării devine o povară în orice relație. Acest tip de bărbat nu aduce stabilitate, sprijin sau un parteneriat real. Din contră, femeia riscă să preia toate responsabilitățile și să se simtă epuizată într-o relație în care „doar ea trage”.
„Și al patrulea tip este cel care stă acasă și este în veșnică căutare de sine. Fără bani, fără sens, fără interese și activități”.
Axenia Bot încheie mesajul cu un avertisment ferm, adresat femeilor care cred că pot schimba un bărbat:
„Și mare atenție, nu cumva să-ți bagi în cap că-i poți salva sau îi poți schimba pe fiecare dintre aceștia”.

Psihologul subliniază că fiecare dintre acești bărbați vine cu propriile probleme, traume sau dezechilibre, iar femeile nu sunt responsabile pentru vindecarea sau salvarea lor.
Axenia Bot este un psiholog și mentor în transformare personală și profesională din Republica Moldova.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM