O rață pe nume Merlin a devenit una dintre cele mai neașteptate apariții virale din Mexic, după ce a fost surprinsă în mijlocul petrecerilor de stradă organizate de fani la Cupa Mondială. Îmbrăcată într-un tricou în miniatură al echipei Mexicului, pasărea a atras atenția internauților, iar popularitatea ei a crescut atât de mult încât a ajuns inclusiv la conferința de presă a președintei Mexicului, Claudia Sheinbaum.
În timpul evenimentului, Merlin a urcat pe scenă alături de stăpâna sa, Karla Gómez, și s-a așezat printre oficiali, spre amuzamentul celor prezenți. Momentul a fost remarcat imediat, mai ales că rața s-a comportat de parcă ar fi fost una dintre vedetele zilei.

Cum a ajuns Merlin celebră în Mexic
Merlin a devenit cunoscută după ce a fost fotografiată în mijlocul sărbătorilor de stradă din Mexic, organizate după un meci de deschidere câștigat cu 2-0. Imaginile cu rața purtând tricoul naționalei au circulat rapid pe rețelele sociale și au fost preluate de presa internațională.
De atunci, tot mai mulți fani au început să o numească „mascota neoficială a Cupei Mondiale”. Aparițiile sale în public, felul în care este îmbrăcată și obișnuința de a fi plimbată prin mulțimi au transformat-o într-un mic fenomen online, relatează protv.ro.
Stăpâna sa, Karla Gómez, a declarat că prezența la conferința președintei a fost o onoare și că nu s-ar fi gândit vreodată că Merlin va ajunge să atragă o asemenea atenție.
Stăpâna vrea să transforme numele Merlin într-un brand
Popularitatea neașteptată a raței ar putea deveni și un sprijin pentru familia care o crește. Karla Gómez a spus că își dorește să înregistreze numele „Merlin” ca brand, în speranța că notorietatea păsării îi va ajuta familia, în special pe fiul ei cel mare, care are probleme de sănătate mintală, potrivit The Guardian.
În același context, președinta Mexicului a menționat că familia va primi sprijin, fără să ofere alte detalii.



