Dana Marchitan, de la microfon - la schimbat anvelope
În contextul apropierii sezonului rece, când șoferii trebuie să înlocuiască anvelopele de vară cu cele de iarnă, reporterul PRO TV, Vasile Jidoveanu a provocat-o pe interpreta Dana Marchitan să încerce o activitate cu totul diferită de cea cu care este obișnuită.
Ajunsă la vulcanizare, aceasta a intrat în rolul unui angajat și a explicat că își dorește să demonstreze că poate face față și unor asemenea provocări.
„Lucrez ca oamenii muncitori, oamenii muncitori care aduc pe acest pământ moldav multă bunătate”, a spus artista.
Aceasta a recunoscut că provocarea nu este tocmai ușoară, mai ales că a fost nevoită să schimbe roțile singură, în timp ce la vulcanizare erau mai multe mașini care așteptau la rând.
„Să arătăm lumii că putem face de toate și sunteți vinovați că azi schimb roțile singură, fiindcă sunt foarte multe rânduri și nu ai cum să nu te înveți”, a glumit Dana Marchitan.
Întrebată dacă, în cazul unei pene pe drum, ar putea schimba singură roata, interpreta a mărturisit că ar prefera să ceară ajutorul unui bărbat.
„Nu, nu, nu. Clar că voi cere ajutor, voi ruga ajutorul și clar e de dorit bărbați. Nu femeile trebuie să ajute femeile. Eu sunt femeie, vezi, m-am îmbrăcat în roz”, a răspuns artista.
Nu a schimbat niciodată roțile de una singură
Chiar dacă a intrat în joc cu mult umor, Dana Marchitan a recunoscut că nu a mai schimbat niciodată anvelopele pe cont propriu. Mai mult, după primele încercări, a simțit deja cât de solicitantă este această muncă.
„Nu, never, never, niciodată, fiindcă asta nu este totuși pentru o femeie. Nu știu dacă sunt chiar femei care fac munca asta de vulcanizator și mi se pare că, la o singură roată de scos, deja am reușit să transpir. Și de asta văd că băieții de aici sunt slabi. Eu zic că acei grași nu se țin prea mult la această muncă. De asta nu știu dacă vreo femeie ar fi vulcanizator. Trebuie să căutați prin oraș dacă mai sunt”, a povestit interpreta.
Reporterul a încurajat-o, spunându-i că se descurcă bine și că experiența ar putea chiar să-i deschidă o nouă oportunitate de angajare. Însă artista a recunoscut că efortul fizic își spune cuvântul.
„Nu mai pot, gata, mă dor picioarele”, a exclamat Dana Marchitan.
Ar accepta interpreta un loc de muncă la vulcanizare?
La finalul provocării, Vasile Jidoveanu a vrut să afle dacă angajații ar primi-o în echipa lor. Dana Marchitan a intrat din nou în joc și i-a întrebat direct dacă ar angaja-o.
„Băieți, mă angajați la lucru?”, i-a întrebat interpreta.
Artista a spus că ar putea reveni la vulcanizare atunci când nu are evenimente sau spectacole, cu condiția ca viitorii colegi să-i accepte energia și firea vorbăreață.
„Dacă mă rabdă cu tot cu cântat și că eu sunt multă, păi atunci cu siguranță vin. Și le fac o companie de dimineață până seara, cât n-am de cântat, vin aici”, a glumit Dana Marchitan.


