05.06.2024
O nouă clinică stomatologică, cu tehnologii şi echipamente moderne, s-a deschis în capitală! Care este noua adresă, dar și ce servicii poți găsi - VIDEO

Inaugurarea grandioasă a fost marcată printr-un eveniment. Despre ce clinică este vorba, dar şi ce servicii poţi găsi, află dintr-un reportaj marca O Seară Perfectă.

Fondatorul clinicii, Vadim Vetrilă a menționat: „Am deschis a cincea clinică stomatologică în orașul Chișinău, în sectorul Râșcani. Aceasta este a 5-a clinică din Republica Moldova, dar a noua din tot portofoliul nostru.”

„Astăzi, la inaugurarea clinicii Smile Dent Team suntem cu inima plină de emoții și recunoștință față de angajații noștri, dar și față de pacienții noștri”,a adăugat Iraida Vetrilă.

Moderatorul evenimentului a fost Nicu Turcanu.

Nicu Țurcanu a spus: „Cei care sunt prezenti aici au parte de premii, dacă vor participa la tombolă, zece premii foarte generoase, vor avea ocazia să facă cunoștință cu cei care stau în spatele acestei istorii de succes a echipei Smile Dent Team și vor afla mai multe detalii”. 

„Încrederea pacienților în medici a fost motorul care ne-a dezvoltat, din această cauză am ajuns aici”, a mai adăugat Vadim Vetrila.

Obţine dantura la care ai visat mereu și, cel mai important, bucură-te de sănătatea orală perfectă.

„În clinică găsesc toate serviciile stomatologice, suntem o clinică multidisciplinară, găsesc servicii de chirurgie avansată, terapie, protetică, absolut toate serviciile stomatologice se găsesc în același loc”, a mai spus fondatorul clinicii Smile Dent Team.

Clinica stomatologică este una inovativă, dotată cu tehnologii de ultimă generaţie, iar tratamentul dentar este realizat de o echipă profesionistă.

Iulian Ghețiu a menționat: „Este o echipa ambițioasă care a pus accent pe perseverență, pe ezvoltare și anume dezvoltarea în tehnologile digitale. Aparatul care îl avem aici se numește Mojo, este un aparat produs de o firmă franceză care ne ajută să facem partea estetica.”

Dr. Corrado Palmas a dezvăluit: „Eu aveam o idee grandioasă, dar aici în Moldova am realizat, cum aveam planificat așa am rezolvat mai multe cazuri extremede reabilitare a cavității bucale, dar eu cred că în altă țară nu a fost posibil. Aici, în Moldova eu am găsit oameni buni, competenți, serioși”.

„În clinică avem utilaje de ultimă generație, avem două microscopuri dentare, avem tomograf 3D care ne permite să vizualizăm pacientul 3D în câteva minute, avem aparat de înregistrare a mișcărilor temporomandibulare pe care foarte puține clinici din Republica Moldova îl dețin”, a menționat Vadim Vetrilă.

Alături de echipă, la deschiderea clinicii, au fost şi clienţii fideli.

Stela Aghene a menționat: „Îmi place că au o echipă foarte bine pusă la punct și datorită acestui fapt vin și rezultatele”.

Dinții sănătoși și frumoși asigură un zâmbet radiant. Astfel, vei uita de complexe atunci când zâmbeşti.

„Zâmbetul e cartea de vizită aunui om, respectiv susținem un zâmbet frumos”, a spus fondatoarea, Iraida Vetrilă.

*Acest articol este un produs comercial.

Articole din aceeasi categorie