„A fost dificil. Au fost șase ani de muncă asiduă, în care m-am ținut cu dinții de viață și am încercat să mă pun pe picioare. Până la urmă, am reușit, pentru că nu am renunțat niciodată”, a spus jurnalista Corina Frumuzachi.
Mușcătura de căpușă nu trebuie ignorată
Deși mușcătura de căpușă poate duce la transmiterea unor boli, precum boala Lyme, nu toate căpușele sunt purtătoare de agenți infecțioși.
„Din păcate, nouă ni se pare un lucru foarte banal, dar o căpușă îți poate schimba viața radical, dacă nu este depistată și tratată la timp. Atunci când am făcut tratament în Germania, am văzut cu ochii mei cât de mult sufereau oamenii care nu au intervenit la timp. Totuși, este important de spus că nu toate căpușele transmit boala Lyme”.
Un diagnostic care i-a schimbat viața
Boala a determinat-o pe Corina să își schimbe complet stilul de viață și să acorde o atenție deosebită sănătății.
„Mi-am schimbat total stilul de viață. Am observat că abia după ce am început să dorm mai bine și mai calitativ, să-mi monitorizez somnul și să fiu atentă la tot ceea ce mănânc, lucrurile au început să se schimbe. Nu mai mâncam doar ca să-mi potolesc foamea, ci alegeam alimente nutritive, care să-mi întărească imunitatea. Au fost perioade în care nu aveam putere nici măcar să mă ridic din pat. Simțeam că organismul meu se atrofiază. Citeam studii, mă documentam și am înțeles că, dacă voi continua să stau la pat, starea mea se va agrava”.

Alimentația, un pas important în recuperare
Adoptarea unui regim alimentar sănătos a fost una dintre cele mai importante schimbări, deoarece alimentația influențează în mod direct funcționarea organismului.
„La început au fost foarte multe restricții. Cel mai greu mi-a fost să renunț la zahăr. De asemenea, am exclus produsele ultraprocesate și am început să consum mai multă mâncare gătită în casă. Am eliminat lactatele și multe alte alimente care, în mod normal, ne plac. După o perioadă mai lungă, pot spune că nu este atât de restrictiv pe cât pare. Totul pornește din minte”, a spus jurnalista.
Studiază medicina preventivă
Experiența prin care a trecut a determinat-o să aprofundeze domeniul sănătății preventive, pentru a putea ajuta și alte persoane.
„Am făcut o legătură între tot parcursul meu de recuperare și informațiile pe care le-am acumulat. La început învățam pentru mine, apoi am aplicat la un curs al Universității Harvard în domeniul medicinei preventive și al stilului de viață sănătos”.
Corina îi îndeamnă pe tineri să acorde mai multă atenție odihnei, considerând că somnul este unul dintre cei mai importanți factori pentru menținerea sănătății.
„În timpul somnului organismul se regenerează. Dacă nu dormi suficient și nu ai un somn profund, pe care îl poți monitoriza inclusiv cu ajutorul unor gadgeturi, degeaba te-ai culcat. A doua zi te vei trezi fără energie. Studiile arată că lipsa somnului, pe termen lung, este asociată cu un risc mai mare de afecțiuni neurodegenerative, inclusiv boala Alzheimer”.
Pentru a evita apariția unor probleme medicale grave, este important să prevenim afecțiunile prin măsuri luate la timp.

Ce este Boala Lyme
Boala Lyme este o infecție bacteriană transmisă prin mușcătura de căpușă infectată cu bacteria Borrelia burgdorferi. Deși nu toate căpușele sunt purtătoare, în cazul unei infectări netratate la timp, bacteria se poate răspândi în organism și poate afecta pielea, articulațiile, sistemul nervos și alte organe.
Cum a debutat boala în cazul Corinei Frumuzachi
În 2019, primele simptome ale Corinei au semănat cu o viroză obișnuită: febră, cefalee, nas înfundat și o stare generală de rău. Inițial, diagnosticul a fost unul greșit, fiind tratată pentru o presupusă infecție virală.
Între timp, starea ei s-a agravat, iar pe picior a apărut o pată roz-pal, care ulterior s-a închis la culoare. Acest semn, cunoscut medical drept eritem migrator, a fost indicatorul clasic al bolii Lyme, însă diagnosticul corect a venit cu întârziere.


