Ana își petrecea weekendul alături de familie
Tragedia s-a produs în Tocantins, Brazilia, unde Ana, cunoscută de apropiați drept Aninha, își petrecea weekendul împreună cu familia.
La un moment dat, tânăra se afla în grădină și îi pieptăna părul nepoatei sale. Deși vremea era înnorată și burnița ușor, un fulger a lovit-o.
Sora Anei, Lana Letícia, a povestit că totul s-a petrecut extrem de repede. „Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Era o zi înnorată și burnița foarte puțin”, a relatat César Augusto, fratele tinerei.
Medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Ana a fost transportată de urgență la spital în viață, însă rănile provocate de fulger au fost prea grave. Medicii nu au reușit să-i salveze viața, iar tânăra a murit la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală.
La doar 22 de ani, Ana își construia deja un viitor. Fosta regină a frumuseții era studentă la fizioterapie la Universitatea din Norte do Paraná și se afla la începutul primului semestru.
Familia tinerei este în continuare în stare de șoc după tragedie. Rudele au descris-o pe Ana drept o mamă atentă și o persoană foarte apropiată de familie.
„Era o mamă exemplară, foarte grijulie și extrem de apropiată de familie. Își petrecea mereu weekendurile alături de mama ei. Avea grijă de toți și gătea lucruri delicioase”, a povestit una dintre rude.
Poliția din localitate continuă să investigheze circumstanțele în care s-a produs tragedia, scrie protv.ro.


