Un cuplu de travel bloggeri din Republica Moldova, Cristina Nicolai și Vitalie Maftei, a vizitat recent Uganda. Acolo, cei doi au întâlnit o fetiță care vorbea fluent limba română. Curioși din fire, au început să stea de vorbă cu ea și au aflat că o cheamă Romi.

Fetița le-a povestit și că a început să învețe româna la doar trei ani, de la misionarul ei, Dani:
„Zilele astea am fost numai la școală. La școlă învăț. Știu limba romănă de la Dani (misionarul care are grijă de ea). Am stat cu Dani și am auzit cum a vorbit el. Așa am prins româna. Nu mi-a fost greu, am început să o învăț de la 3 ani”.

De asemenea, Romi a spus că limba română i se pare ușor de învățat.
„Îmi place limba română, mi se pare o limbă ușoară. Mai ușoară decât engleză, așa mie mi se pare”, a menționat Romi.
Romi a mai subliniat, într-un video postat de travel bloggerii Cristina Nicolai și Vitalie Maftei, că își dorește să ajungă în Republica Moldova atunci când va împlini 18 ani:
„Eu am auzit de Moldova de la Cristina și Vitalie și când împlinesc 18 ani o să vin în Moldova”.
Totodată, într-un alt filmuleț devenit viral pe rețelele de socializare, fetița, elevă în clasa a VII-a, a povestit cum decurge o zi obișnuită pentru ea:
„La ora 04:00 dimineața mergem la școală, noi stăm în clasă și terminăm la ora 11:00. După mergem și facem baie, iar după în clasă iar”.
EXCLUSIV! Marcela Paladi a recunoscut de ce și-a numit fiul Ion Paladi Junior - VIDEO
Unul dintre filmulețele cu Romi a adunat, pe rețelele de socializare, peste 6 milioane de vizualizări.
Nu lipsesc nici comentariile de apreciere venite din partea internauților:
„Vai cât de frumos, nu îmi vine să cred. Și da, chiar este frumoasă, îmi place zâmbetul ei”, „Vorbește bine româna și este foarte drăguță”, „Copii ca fata asta ar trebui ajutați să facă o facultate în UE”, „Vorbește mult mai bine decât unii dintre noi”, „Cred ca cel mai frumos lucru este zambetul”.
Sursa Foto/Video: Instagram; TikTok; Arhiva Cristinei Nicolai

