03 noiembrie 2026, 11:00

O cămașă populară, brodată manual timp de un an. Nicolae Palade a dezvăluit povestea costumului creat special pentru el - VIDEO

Nicolae Paladi
PRO TV/ Nicolae Paladi

O cămașă populară brodată manual timp de un an, cu mâneci largi care simbolizează bogăția, este piesa deosebită din costumul lui Nicolae Palade. În cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”, interpretul a povestit cum a fost creată ținuta, dar și despre pasiunea pentru folclor, începuturile în muzică și oamenii care i-au îndrumat pașii.

O pasiune pentru muzică moștenită din familie și cultivată încă din copilărie

Vocea și timbrul aparte ale lui Nicolae Palade au atras atenția publicului, însă talentul său a fost însoțit de muncă, îndrumare și multă pasiune. Interpretul spune că dragostea pentru muzică s-a format încă din familie, unde bunicii și rudele obișnuiau să cânte la sărbători, chiar dacă nimeni nu urma o carieră profesionistă în domeniu.

„Așa a fost să fie de la Dumnezeu vocea. În familie cântau ai mei, bunicii, rudele, la sărbători, dar nimeni nu la nivel profesionist sau pe vreo scenă. Cred că de acolo, din sat, de la orele de muzică, de la domnii profesori care ne-au fost alături și ne-au ghidat, a început totul”, a povestit interpretul.

Un rol important în formarea sa l-au avut activitățile artistice din localitate. În acea perioadă, ansamblurile etnofolclorice, concursurile și festivalurile organizate în sat și la școală le ofereau copiilor ocazia să descopere muzica tradițională și să urce pe scenă.

După ce a venit la Chișinău, Nicolae Paladi a avut șansa să-i cunoască pe Nicolae Gribincea și Maria Iliuț, oameni care i-au îndrumat pașii în lumea folclorului. A urmat Facultatea de Arte Frumoase din cadrul Universității de Stat, unde a studiat cu Maria Iliuț, iar în paralel a activat și în cadrul ansamblului „Plăieșii”.

„Am avut marele noroc și șansa să-i cunosc pe maeștrii Nicolae Gribincea și doamna Maria Iliuț. Am făcut Facultatea de Arte Frumoase în cadrul Universității de Stat, la doamna Iliuț, iar în paralel eram și la «Plăieșii». De atunci au trecut ani buni, foarte mulți ani de când sunt în această sferă și mă coc în toată această academie, cum spunem noi”, a menționat Nicolae Palade.

Interpretul consideră că experiența acumulată în cadrul acestor colective și colaborarea cu mentorii săi l-au ajutat să evolueze. Mai mult, lecția pe care a primit-o de la aceștia a fost aceea de a duce mai departe cântecul autentic, indiferent de forma în care alegi să-ți construiești cariera.

„Lucrul în echipă te face să fii mai bun de fiecare dată. Este o disciplină care permanent te ține în priză și te face să vrei mai mult. Ne-au transmis și nouă, discipolilor lor, că, indiferent dacă ne facem un ansamblu etnofolcloric sau urmăm o carieră solo, este important să ducem mai departe cântecul autentic, frumos”, a spus interpretul.

Cariera solo sau activitatea în ansamblu: ce presupune fiecare?

Întrebat unde îi este mai ușor să lucreze, în echipă sau individual, Nicolae Palade spune că ambele experiențe au farmecul lor, însă activitatea într-un ansamblu vine cu avantajul împărțirii responsabilităților.

„În echipă, evident, pentru că se împart rolurile și responsabilitățile și este mai ușor. Dar ambele ipostaze sunt la fel de frumoase și interesante. Atunci când ai o carieră solo, te ocupi de tot, trebuie să ai grijă de toate și ai o responsabilitate mai mare. Ești doar tu, iar toți ochii sunt pe tine. În ansamblu, atenția se mai împarte, nu se uită toată lumea la unul singur și cumva te simți mai liber”, a explicat acesta.

Costumul popular, realizat manual și creat special pentru interpret

Dincolo de voce și repertoriu, imaginea unui interpret de muzică populară este completată de costumul tradițional. La apariția sa, Nicolae Paladi a atras atenția și prin cămașa populară pe care a purtat-o, cu motive geometrice și o croială aparte. Interpretul a dezvăluit că aceasta face parte din al treilea său costum, însă este primul realizat individual, la comandă, după propriile preferințe. 

„Este al treilea costum al meu, dar primul făcut individual, la comandă, creat special pentru mine. Pe această cale vreau să-i mulțumesc domnului Veaceslav Filimon, care mi-a cusut această pânză, și doamnei Olesea Enache, care a brodat timp de un an această cămașă. Este un lucru manual autentic, migălos, solid, făcut așa cum am vrut eu să fie: o cămașă reprezentativă, care să se vadă și să atragă privirile”, a povestit Nicolae Palade.

Deși cămașa are o croială care poate fi întâlnită și în portul popular din zona de sud a Republicii Moldova, interpretul precizează că modelul are legătură și cu tradițiile din centrul Basarabiei. A ales, în mod special, mâneci mai largi și mai ample, pentru a păstra simbolistica bogăției.

„Este și din zona de centru basarabeană. Am vrut doar să-i fac mânecile mai largi și mai mari, pentru că așa se semnifică bogăția. Este o cămașă autentică, cu motive tradiționale. Totul respectă canoanele și rigorile portului popular autentic. Dumnealor m-au ajutat și mi-au creat această ținută”, a precizat interpretul.