„O perioadă foarte grea, anume acea de după Jocurile Olimpice pentru că, în pregătiri a mers foarte bine, dar cu 10 zile înainte de competiție m-am îmbolnăvit, am avut o alergie gravă, am fost nevoită să urmez un tratament, să iau antibiotice. În ziua în care am luptat, nu m-am prezentat foarte bine, de asta și m-am supărat pe mine foarte tare, știam că pot mai mult, am avut așteptări mult mai mari de la mine. De fapt, toți au avut aceste așteptări. Am simțit că m-am dezamăgit pe mine, am dezamăgit antrenorii, țara întreagă, iar asta m-a coborât foarte mult moral”, a povestit Irina.

Cu toate acestea, recent, luptătoarea a revenit pe ring cu forțe noi. Ea a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Lupte Feminine, categoria sub 23 de ani. „Nici până acum nu m-am vindecat în totalitate, dar medalia obținută recent a fost ca un balsam, încep să realizez că nu sunt chiar atât de slabă”, a continuat campioana mondială.
„Inițial, când am ajuns acolo, am trăit această senzație, simțeam atmosfera. Eu am luptat în prima zi, iar următoarele zile am fost și am privit doar competițiile. Abia după ce s-a terminat, am realizat că au luat sfârșit Jocurile Olimpice, acel scop pe care l-am avut atât timp a luat sfârșit. A trebuit să treacă o perioadă pentru a realiza că asta a fost, Parisul a luat sfârșit”, a mai spus Rîngaci.
De asemenea, Irina a explicat că după JO Paris s-a îndepărat mult de cei dragi. „Am plâns foarte mult după Jocurile Olimpice. Am supărat foarte mulți oameni, cunoscuți, apropiați prin faptul că nu răspundeam la mesaje. Citindu-le mă simțeam dezamăgită și că am dezamăgit întreaga națiune. Mă durea foarte mult, fiecare mesaj de încurajare și susținere îl citeam și plângeam”, a menționat Rîngaci.

Irina Rîngaci este o sportivă, luptătoare în stil lupte libere. În 2021, ea a câștigat două medalii de aur la proba de 65 de kilograme femei: la Campionatul Mondial de la Oslo, cât și la Campionatul European de la Varșovia. Este prima campioană mondială la lupte din istoria Republicii Moldova.

La data de 5 august 2024, Irina Rîngaci a pierdut în primul tur al Jocurilor Olimpice. Ea a fost învinsă de Pak Sol Gum, din Coreea de Nord, cu scorul final de 6-10.
De asemenea, în octombire 2024 a devenit al doilea an consecutiv campioană mondială.

SURSA FOTO: GOOGLE


