In roiul sutelor de intrebari ”de ce”, a fost unul care a dansat obsesiv in sufletul meu, cautand disperat raspunsul si crezand ca numai EL va fi cel care ii va aduce alinarea. Intr-un intuneric orbitor, de ce-ul nu mai cauta nimic decat lumina inexistenta a raspunsului. Timpul trecea, raspunsul devenea o himera ireal de rece si superficiala. Dupa multe cautari si dimineti cu jumatati de soare, el a renuntat. A realizat ca altceva ii va aduce alinarea. Zbuciumurile isi traiau ultimele zile, pentru a pieri, atunci cand el a gasit-o acolo unde era si speranta – printre alte priviri, printre alte ganduri, printe alti oameni.
***
Credeam ca esti mult prea cumpatata, prea lenta si prea inteleapta. Eu eram toata o dorinta fugitiva, o pasiune arzatoare, o miscare energica care nu avea timp pentru a astepta. Timpul curgea prea rapid, prea scump si prea putin pentru mine. Pana cand te-am intalnit… Erai calmitatea intruchipata, aveai in privire o lumina in care timpul capata o alta dimensiune, o intelepciune in care totul are sens. Ai venit intr-o zi, ca sa ramai pentru o viata – tu, rabdare…
***
Unele au venit prea devreme, altele prea tarziu, din unele am invatat cu suferinta si rani, din altele am invatat usor si cu zambetul pe buze , unele mi-au laut mult timp pentru a le constientiza, altele – clipe. Toate, dar toate, mici, mari, dureroase, jucause, puternice, superficiale au fost carti, capitole, file din care am invatat. Au fost lectii de viata, despre viata si cu viata….
Citeste mai multe pe: www.nativozian.wordpress.com