Erau zile în care statiile de trenuri pareau niste stele cazatoare , iar viteza vietii era atât de mare, încât depasea viteze luminii.
Erau timpuri în care nu exista trecut sau viitor, era doar prezent - un prezent ce nu venea si nu pleca, ci ramânea în fiecare clipa traita.
Erau momente în care pierdeam numarul pulsatiilor – timpul parea a fi un râu care curgea ca un suvoi salbatic, încat nu putea fi descompus în picaturi…
Erau oameni cu care împreuna jucam teatrul vietii, fiecare cu rolul sau, intersectându-ne uneori pe scene diferite, alteori iesind la rampa, luati de mâini, aplecati în fata publicului.
***
Era flacara vietii, cea care se înalta deasupra tuturor viselor si idealurilor, cea prin care ea îsi traia destinul puternic si plin, cea pe care doar vântul o facea sa tremure, în timp ce dansa acompaniata de simfonia ploii, pe ritmurile batailor de inima….