Ecaterina Munteanu se ocupă de apicultură de opt ani. Este o meserie care îi aduce satisfacții, dar și multe provocări, mai ales atunci când munca trebuie făcută în zilele toride de vară, după ritmul albinelor.
„Deja de 8 ani fac apicultura. Lucru de apicultor pe alocuri este plăcut și interesant, iar pe alocuri dificil, pentru că trebuie să muncești în soare, căldură și nu îți alegi timpul, ci albinele ghidează când trebuie să vii”, a spus apicultorul Ecaterina Munteanu.
De la salcâm și tei, până la floarea-soarelui
Principalul produs obținut de la albine este binecunoscuta miere. În funcție de perioada anului și de plantele de la care albinele culeg nectarul, sortimentele diferă.
„De obicei, în stupina noastră avem mierea de salcâm, cea mai întrebată și savurată de clienți. Dacă este o miere din salcâm de calitate, nu cristalizează doi ani”, a explicat apicultorul Ecaterina Munteanu.
Pe lângă mierea de salcâm, în stupină se mai obține miere de tei, miere polifloră de vară și miere de floarea-soarelui. În funcție de sezon și de culturile din apropiere, poate fi recoltată și miere de rapiță.
„Apoi avem mierea de tei, mierea polifloră de vară și mierea de floarea soarelui. Poate fi și de rapiță, dacă avem un câmp. Mierea se recoltează în luna mai, iulie și iată câteodată în august, depinde de sezon”, a explicat Ecaterina Munteanu.
Cum recunoaștem mierea naturală
O întrebare pe care o au mulți consumatori este cum pot face diferența dintre mierea naturală și cea artificială.
„Mierea naturală când o întinzi cu lingurița trebuie să curgă fluid, nu trebuie să aibă o linie întreruptă. Sau pui o lingură de miere într-un vas cu apă, deasupra torni apă rece și începi rapid să miști vasul și unde este picătura de miere, formează faguri parcă. Dacă desenul e ca valuri, atunci mierea nu este naturală”, a spus apicultorul Ecaterina Munteanu.
Dincolo de recoltarea mierii, o parte importantă din munca apicultorului ține de îngrijirea albinelor. Stupii trebuie verificați, iar ramele vechi înlocuite.
„Albinuțele necesită o îngrijire aparte. Rolul apicultorului este câteodată să le ghidăm, să le adăugăm rame de calitate, să le extragem pe cele vechi și să le topim pentru că aceasta este sănătatea stupului. Albinele au o boală – varoa, și trebuie tratată natural, atunci albinele mor. Nu trebuie să folosim substanțe toxice, deoarece se depozitează în faguri și la extrasul mierii, va fi cu reziduuri”, a explicat Ecaterina Munteanu.
De la albine mai putem obține și polenul, apreciat pentru conținutul său nutritiv, dar și ceara, folosită în diverse domenii.
„Ceara o ducem la o întreprindere specială, unde din ea se fac faguri, apoi îi punem la construit la albine. Și eu fac lumânări din ceară naturală de albine. Ceara se extrage din căpăceală sau din fagurii care deja nu mai sunt utilizabili. Fagurii vechi îi topim și obținem ceara de albină pură”, a povestit apicultorul Ecaterina Munteanu.
O altă substanță valoroasă este propolisul, cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiinflamatoare și considerat un adevărat „scut” al stupului.
„Cu el albinele își protejează stupul de diferite bacterii, viroze, chiar și curenții de aer, dacă stupul are găuri, le propolisează. Propolisul se adună din scoarța copacilor, muguri, ele mai depun ceară și salivă și primim ca rezultat propolisul”, a explicat Ecaterina Munteanu.
Cum se naște o nouă albină
Și, desigur, un produs deosebit al stupului este lăptișorul de matcă, hrana exclusivă a reginei.
„O larvă simplă este hrănită abundent cu lăptișor de matcă și crește o femelă. Cu lăptișorul de trântor este hrănită la fel o larvă simplă și crește un mascul. Cu lăptișorul simplu, pe care nimeni nu îl colectează, e hrănită o larvă și iese o albină lucrătoare care este sterilă”, a explicat apicultorul Ecaterina Munteanu.
În prisacă poți observa și un moment fascinant: nașterea unei albine, un proces care are loc chiar în interiorul stupului.
Iar dacă un stup este bine îngrijit și sezonul este unul favorabil, cantitatea de miere obținută poate fi considerabilă.
„Dacă un stup este foarte bine îngrijit și avem un sezon apicol reușit, atunci putem extrage de la un cules, 3 borcane de 3 litri, câteodată un litru, depinde de sezon”, a spus Ecaterina Munteanu.



