05 noiembrie 2026, 09:00

Multe cupluri au ajuns la divorț după ani de nemulțumiri, iar unele s-ar putea împăca în perioada următoare. Ce spune astrologul Alisa Babin despre schimbările din 2026 - VIDEO

Alisa Babin
Instagram/ Alisa Babin

Anul 2026 este marcat de schimbări importante în relații, carieră și viața personală. Pentru unii, acestea au însemnat despărțiri, divorțuri sau decizia de a renunța la un loc de muncă. În cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”, astrologul și terapeutul Alisa Babin susține că multe dintre aceste transformări sunt rezultatul unor nemulțumiri acumulate în ultimii ani și al curajului de a face pași pe care oamenii i-au amânat.

Potrivit acesteia, începutul unui nou ciclu nu înseamnă că oamenii își pot rescrie viața de la zero, fără să țină cont de experiențele trecutului.

„Noi așteptam că ciclul de 9 ani începe așa, închidem foaia curată și vrem alt partener, mai mulți bani sau vrem altfel, dar nu este chiar așa. Dar ce facem cu experiența care este din spate?”, a explicat Alisa Babin.

Astrologul consideră că una dintre principalele surse de dezamăgire este diferența dintre așteptările oamenilor și efortul pe care trebuie să îl depună pentru a obține schimbările dorite. De exemplu, o persoană care își dorește un alt loc de muncă trebuie să fie pregătită să învețe lucruri noi și să depună efort.

„Ca să schimbi locul de muncă trebuie să înveți ceva nou. Nu vine nimic așa, din senin, asta este muncă”, a menționat aceasta.

De ce au ajuns tot mai multe cupluri la divorț?

Referindu-se la numărul divorțurilor, Alisa Babin susține că multe dintre separările care au avut loc în 2026 au fost precedate de probleme și nemulțumiri acumulate încă din anii 2024–2025.

„De fapt, divorțul începe nu în acest an, el a început încă doi ani în urmă, în 2024, 2025. Acum deja practic toți cei care încă nu s-au despărțit, care trebuiau să se despartă, au făcut-o. Au fost acele rupturi cele mai mari, care sunt destul de dureroase”, a spus astrologul.

Potrivit acesteia, unele persoane ajung să realizeze că nu mai pot continua o relație în care s-au obișnuit să trăiască, dar care nu le mai aduce împlinire.

„Eu deja m-am acomodat cu acest partener, dar simt că nu mai pot. Și anume schimbarea aceasta s-a întâmplat anul, fiindcă s-a acumulat”, a explicat Alisa Babin.

Totuși, astrologul afirmă că despărțirile nu înseamnă întotdeauna un final definitiv. În opinia sa, unele cupluri ar putea reveni unul la celălalt după o perioadă de distanțare, timp în care ambii parteneri își reevaluează dorințele și așteptările.

„Acum suntem cu Mercur retrograd, Venus și Saturn retrograd. Să știți că multe cupluri revin din nou după o perioadă de timp. Spre exemplu, dacă a fost o pauză de jumătate de an, câteva luni sau un an, multe cupluri au revizuit în singurătate, atunci când au înțeles ce vor de la viață, și se cuplează din nou”, a declarat aceasta.

Alisa Babin a subliniat că o eventuală împăcare nu presupune reluarea relației în aceleași condiții, ci necesită schimbări și efort din partea ambilor parteneri.

„Nu începi de la zero, începi cu experiența din spate, înțelegi că ea nu funcționează, fiindcă am ajuns la divorț, dar vreau să încerc altfel. Într-adevăr, este o muncă enormă”, a adăugat astrologul.

2026, anul curajului și al deciziilor amânate

În opinia invitatei, schimbările din acest an sunt legate și de curajul de a lua decizii care au fost amânate din cauza fricii sau a nesiguranței.

„Anul a ajutat la curaj. Dacă anul trecut am stat pe dubii și am avut frică și îmi părea că n-o să pot să fac acest pas, în acest an, totuși, este curajul”, a afirmat Alisa Babin.

Astrologul susține că perioada actuală poate fi un prilej de a încheia situații rămase nerezolvate din trecut și de a privi diferit experiențele prin care au trecut oamenii.

„Noi ne supărăm pe energia lor, dar să știți că ele ne ajută să finisăm ceea ce nu a fost finisat poate acum 10 ani”, a notat astrologul.