Totul s-a întâmplat într-o noapte târzie de mai.
„De la întâmplarea din seara târzie de 12 mai, când a venit un mercenar, un tânăr care fusese trimis de cineva, nici nu știu cum să zic. Eu trebuia să iau în primire contabilitatea Uniunii Scriitorilor, pentru că contabila fusese concediată”, povestește prozatorul.
În acea zi vorbise la telefon cu un coleg de la Fondul Literar din București.
„El îmi spusese: „Domnul Rusu, eu astăzi l-am văzut pe Cimpoi al vostru (Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor), și i-am răspuns că, știam că e plecat de-o săptămână în România și urma să ajungă și la Uniunea Scriitorilor din România, și de acolo urma să plece într-o deplasare cu un grup de scriitori la Istanbul, Turcia. Asta am vorbit la telefon. În birou eram eu singur, deci, nu putea să știe nimeni ce am vorbit eu”, își amintește Nicolae Rusu.
Aproape de miezul nopții, cineva a bătut la ușă.
„Eu deja mă culcasem, eram numai eu cu fiica acasă, ea dormea, nevasta era plecată la Iași, băiatul meu învăța acolo la liceu. Și eu ies în coridor, mă îmbrac, ies și întreb: „Cine e?”, și eu aud o voce de bărbat: „Domnul Nicolae Rusu”, și eu zic: „Da”, și îmi spune: „Eu vin de la București, că am fost la Uniunea Scriitorilor și acolo domnul Mihai Cimpoi știe că eu vin la Chișinău... Mi-a transmis pentru dumneata un pachet””.
Deși intuia pericolul, a fost păcălit de coincidențele zilei.
„Eu am făcut legătura că vorbisem în ziua aceea și cu colegul de la Fondul Literar din București, m-am gândit că e dintre ai noștri cineva, dar totuși intuiția îmi spunea să nu deschid ușa. Și i-am spus: „Hai că de-acum e târziu, e miezul nopții, ne întâlnim mâine la Uniune și îmi dai pachetul””, spune prozatorul.
Dar insistentul de la ușă nu ceda:
„„Ei nu, că eu chiar acum mă întorc înapoi la București”. Dar eu mă gândeam ce oare putea să îmi trimită Cimpoi, ce pachet, că eu nu eram prieten mare cu președintele Uniunii Scriitorilor, era o relație de colegialitate”.
Când a deschis ușa, a văzut un tânăr de aproximativ 30 de ani, cu o înfățișare deloc prietenoasă:
„Tuns chel, fața arsă de soare și se uită la mine și zâmbește. Eu nedumerit l-am întrebat unde este pachetul, iar el mi-a zis că e în mașină, să merg cu el să mi-l dea. Eu locuiam la parter, am coborât trei trepte și el înaintea mea mergea, și când am ajuns la ușa de la scară, văd că brusc se apleacă și ridică ceva de jos și se întoarce cu intenția să mă lovească”.
Prozatorul a ridicat instinctiv mâinile în sus, crezând că va fi lovit, dar realitatea a fost mai crudă decât se aștepta:
„El ridicase de acolo un borcan cu acid, și a aruncat acidul în așa fel ca să îmi nimerească în față. Eu în clipa aceea am făcut un pas îndărăt și m-am ridicat pe o treaptă mai sus, iar lichidul n-a ajuns pe față, dar pe piept. Dar oricum a ajuns și pe toată fața și pe brațe”.
Durerea a fost îngrozitoare, a povestit scriitorul:
„Eu desigur că am simțit arsura aceea strașnică și a ieșit un strigăt de durere, dar important e că nu mi-am pierdut cunoștința”.
Nicolae Rusu a fugit repede în apartament, a intrat în baie cu speranța că apa va fi salvatoarea:
„Am început să mă spăl, dar de la atingerea apei, locurile afectate de acid au început să mă doară și mai tare și atunci am renunțat. Am făcut o greșeală, trebuia să dau cu multă, multă apă și atunci nu avea să fie arsura așa de mare, pentru că am avut arsură de gradul patru”.
Fiica sa, din fericire, nu s-a trezit, a mai spus Rusu:
„Bine că fiica nu s-a trezit, că avea să se sperie strașnic, ea dormea, nici nu a știut ce s-a întâmplat. Mi-am dat seama că n-o să pot suna la Ambulanță, pentru că nu o să pot explica ce s-a întâmplat și am rugat-o pe vecină și a sunat ea. Salvarea a venit peste jumate de oră, era trecut de miezul nopții. Am fost dus la spiral, acolo era o asistentă care nu știa ce se petrece și ce să facă și acolo dimineața a venit medicul și au făcut un pansament, și atât”.
A urmat o anchetă fără de rezultat:
„A doua zi a venit cineva de la poliție, un anchetator, un maior cu experiență care m-a întrebat ce s-a întâmplat și dacă bănuiesc pe cineva. Eu bănuiesc că cineva nu și-a dorit ca eu să iau în primire această contabilitate”.
„Dosarul meu a trecut prin mâinile a trei anchetatori. Nici până astăzi nu s-a aflat cine ar fi putut face asemenea nebunie. Au trecut 33 de ani și nici până acum nu s-a aflat cine e făptașul”, a spus prozatorul.
Pentru Nicolae Rusu răspunsul mereu a fost clar.
„Această structură mafiotă care a pus la cale această nebunie era dirijată de un om cu foarte mare influență din sistemul de interne. În felul ăsta, a trecut un an și dosarul meu a fost dat la arhivă”, a povestit el.
Nicolae Rusu s-a născut la 26 februarie 1948 în raionul Sculeni. E prozator și eseist român originar din Republica Moldova. Este membru al Uniunii Scriitorilor și un nume respectat în literatura basarabeană. Viața lui nu s-a scris ușor, a trăit-o cu durere și căutări, dar și o cu o forță rară de a renaște prin cuvânt, pentru că scrisul nu a fost doar o vocație, ci și un refugiu. Povestea sa de viață se ascunde printre rânduri în romanele și eseurile sale. La peste 30 de ani de la noaptea care i-a schimbat destinul, când un necunoscut l-a stropit cu acid, i-a lăsat nu doar urme pe chip, ci și în suflet. Nicolae Rusu nu și-a găsit nici până astăzi agresorul, dar s-a găsit pe sine, iar literatura l-a salvat.
*Acest articol este un produs comercial
SURSA FOTO: GOOGLE
