Concertul lui Max Korzh a adunat zeci de mii de fani pe Arena Națională din București
Max Korzh a susținut un concert pe Arena Națională din București sâmbătă seara. Artistul, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut pentru piesele sale despre libertate, viața de zi cu zi și experiențele tinerilor. Max Korzh a condamnat public războiul din Ucraina și politica lui Vladimir Putin, motiv pentru care a fost declarat indezirabil în Belarus și Rusia.
La evenimentul de ieri au participat zeci de mii de fani, inclusiv de la noi din țară, dar și din Ucraina și Polonia.

Incendiu în timpul concertului susținut de Max Korzh
În timpul concertului, o parte din materialele de recuzită au luat foc, provocând un incendiu. Pompierii aflați la fața locului au intervenit rapid și au stins flăcările, însă 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Spectatorii au filmat momentul și au publicat imaginile pe rețelele de socializare.
Ce au transmis reprezentanții ISU după incident
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au anunțat că echipajele medicale prezente la eveniment au intervenit în 15 cazuri până la ora 20:00, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital.
„Echipajele medicale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) aflate în misiune la Arena Națională cu prilejul concertului susținut de cântărețul Max Korzh au gestionat 15 cazuri medicale până la ora 20:00, au informat, sâmbătă, reprezentanții instituției. Potrivit acestora, în niciuna dintre situații nu a fost necesar transportul la spital pentru vreo persoană. Cele mai multe intervenții au fost pentru lipotimie, excoriație și acuze la nivelul membrelor inferioare. În interiorul stadionului sunt amplasate echipaje medicale SMURD și de intervenție pentru stingere, în zonele de acces și evacuare, scenă și sectoarele de tribune. În urma momentului pirotehnic pregătit de organizator în deschiderea evenimentului, s-au aprins materiale combustibile care făceau parte din recuzita echipei artistului. Flacăra a fost stinsă cu stingătoare de pompierii ISUBIF din dispozitiv, fără a fi pusă în pericol desfășurarea evenimentului sau integritatea spectatorilor”, au transmis cei de la ISU, potrivit protv.ro.



