27 mai 2026, 13:55

Moldoveanca Marina Luca a cucerit trofeul „Chefi la cuțite”. Tânăra a plecat acasă cu 30 de mii de euro - FOTO

Marina Luca
Instagram/ Marina Luca

Moldoveanca Marina Luca a câștigat sezonul 17 al emisiunii Chefi la cuțite, după o finală intensă în care a impresionat prin tehnică și creativitate. Tânăra a plecat acasă cu trofeul competiției și premiul de 30 de mii de euro.

Marina Luca a cucerit trofeul sezonului 17

Marina Luca a devenit câștigătoarea a sezonului 17 al emisiunii Chefi la cuțite. Tânăra, cunoscută publicului drept „cuțitul de aur” al chef-ului Alexandru Sautner, a impresionat jurații prin tehnică, creativitate și stăpânire de sine, reușind să obțină cel mai mare punctaj al serii.

Moldoveanca a plecat acasă cu trofeul emisiunii și marele premiu în valoare de 30 de mii de euro.

Marina Luca
Marina Luca/ Instagram
Citeste si : Marele regret al lui Nelly Ciobanu. Țara misterioasă în care nu poate ajunge din cauza regulilor stricte - VIDEO

O finală plină de emoție și provocări

În ultimul act al competiției au ajuns și Alexandru Dodoaia, „cuțitul de aur” al chef-ului Richard Abou Zaki, alături de Vladimir Popa și Ștefan Turian.

Înainte de începerea probelor, concurenții au fost nevoiți să își formeze echipele prin tragere la sorți. Alegerea aleatorie a schimbat strategiile pregătite de finaliști și a adăugat un plus de tensiune competiției.

Poza de referință
Poza de referință/ Instagram

Probele care au decis marele câștigător

Tema finalei a fost „Tehnici de gătit”, iar concurenții au trecut prin trei probe dificile: un starter realizat prin tehnica de confiere, un preparat principal pregătit folosind tehnica yakitori și un desert gătit prin tehnica sous-vide.

Preparatele au fost analizate și punctate de invitați speciali din lumea gastronomiei, printre care Vlad Pădurescu, Radu Ionescu, Ana Consulea și Manfredi Maretti, acesta fiind prezent pentru prima dată în platoul emisiunii.

Citeste si : „Am decis să nu mai tac”! Victoria Roșca, despre valul de hate de pe online - VIDEO

Declarația Marinei după victorie

După anunțarea rezultatului, Marina Luca a vorbit despre drumul dificil pe care l-a parcurs în competiție și despre momentele în care s-a gândit să renunțe.

„Nu știu cum să mă bucur… Plâng de fericire. Mă bucur de faptul că nu am renunțat la început. Sunt înconjurată de oameni minunați. Sper că mama mea e mândră și sper că am inspirat foarte mulți oameni”, a spus Marina.

Marina Luca
Marina Luca/ Instagram

Și chef-ul Alexandru Sautner a mărturisit că a avut încredere în Marina încă din primele zile ale competiției și că evoluția ei a fost una spectaculoasă.

„După un sezon atât de greu, uite că am reușit să câștig cu un patiser. Dar ce patiser! Am crezut în ea. Am reușit să o motivez și să îi transmit încrederea mea. Mi-a demonstrat astăzi că a fost cea mai bună. După trei zile ea voia să plece acasă, iar astăzi a făcut niște farfurii de a stins lumina”, a spus chef-ul.