Tim Curry nu a avut copii
Actorul a murit pe 25 august 2026, la locuința sa din Los Angeles. Tim Curry nu a fost căsătorit și nu a avut copii, iar până acum nu a fost făcut public niciun document care să arate cine sunt beneficiarii averii sale.
Actorul avea însă rude apropiate. Printre acestea se numără mai mulți nepoți – Kate Lewis, Julia și Patrick Bullman – precum și strănepoții Josephine, Georgina și Mark Lewis.
Sora sa, Judith „Judy” Curry, a murit în 2001.
Cine ar putea primi averea de 8 milioane de dolari
În cazul în care Tim Curry nu a lăsat un testament valabil, regulile succesorale din California ar putea stabili cine are dreptul la bunurile sale. În anumite situații, descendenții unei rude decedate pot avea drepturi asupra moștenirii.
Totuși, averea estimată la 8 milioane de dolari nu ar ajunge automat integral la rudele actorului. Curry ar fi putut lăsa un testament sau ar fi putut desemna beneficiari pentru anumite bunuri și active.
În plus, cei 8 milioane de dolari reprezintă o estimare a averii nete și nu suma care ar urma să fie împărțită efectiv între moștenitori. Datoriile și cheltuielile succesorale pot reduce valoarea moștenirii, scrie protv.ro.
Până când eventualul testament sau dosarul succesoral nu va deveni public, nu se știe cine va moșteni averea actorului.
Tim Curry și-a pierdut mama și sora din cauza cancerului
În memoriile sale, „Vagabond”, publicate în 2025, Tim Curry a vorbit și despre pierderile care l-au marcat profund.
Mama sa, Patricia Curry, a murit în 1999, la vârsta de 80 de ani, din cauza unui melanom. Doi ani mai târziu, actorul și-a pierdut sora, Judy, care a murit la 60 de ani din cauza unei tumori pe creier.


