10 august 2026, 11:36

Minimaliste, florale sau personalizate. Ce tatuaje și zone ale corpului sunt cele mai solicitate în ultima perioadă - FOTO

Boaghe Ana-Anastasia
Instagram/ Boaghe Ana-Anastasia

Tatuajele minimaliste, florale și cele cu text continuă să fie printre cele mai solicitate, în timp ce tot mai mulți oameni aleg modele personalizate, cu o semnificație aparte. Stilul Fine Line se menține în topul preferințelor, în special în rândul femeilor, iar antebrațul, încheietura, clavicula, coasta și glezna se numără printre zonele frecvent alese. Potrivit tattoo artistului Ana-Anastasia Boaghe, clienții caută tot mai des designuri unice, inspirate din propria poveste și personalitate.

În ultimii ani, tatuajele minimaliste, florale, cele cu text, dar și modelele personalizate se numără printre cele mai solicitate. Potrivit tattoo artistului Boaghe Ana-Anastasia, clienții aleg tot mai des tatuaje cu semnificație personală.

Tatuajele minimaliste, în topul preferințelor

„În ultimii ani, tatuajele minimaliste (Fine Line) sunt cele mai solicitate. Sunt alese în special de femei, cu vârste între 18 și 35 de ani”, a spus Ana-Anastasia Boaghe.

Acestea includ inscripții, simboluri discrete, flori, crenguțe, stele, semne zodiacale sau elemente cu valoare sentimentală.

„Sunt apreciate pentru eleganța și faptul că pot fi integrate ușor în orice stil de viață”, a explicat Anastasia.

Poza de referință
Poza de referință/ Poza de referință

Tatuajele florale și botanice

„Tatuajele florale și botanice sunt preferate aproape exclusiv de femei, în special între 20 și 40 de ani. Cele mai cerute sunt bujorii, florile de cireș, lavanda, măslinul și diferite crenguțe fine”, a spus Boaghe Ana-Anastasia.

De multe ori, acestea simbolizează feminitatea, un nou început sau amintirea unei persoane dragi.

Tatuajele cu text

Un alt tip de tatuaj foarte popular este cel cu text, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților.

„Sunt alese citate scurte, nume, date importante sau cuvinte cu semnificație personală. Femeile optează mai des pentru fonturi fine și elegante, iar bărbații pentru caractere mai simple și masculine”, a explicat artista.

Poza de referință
Poza de referință/ Instagram/ anastasya_moldova_tattoo

Tatuajele în stil realism

În cazul tatuajelor în stil realism, preferințele se îndreaptă mai ales către proiecte mai mari și mai detaliate.

„Acestea sunt solicitate mai ales de bărbați, cu vârste între 25 și 45 de ani. Portretele, animalele, personajele, craniile sau elementele religioase sunt printre cele mai populare. Necesită mai mult timp și sunt realizate, de regulă, la dimensiuni mai mari”, a spus Boaghe Ana-Anastasia.

Tatuajele simbolice și personalizate

Tot mai căutate sunt și tatuajele care combină mai multe elemente într-un design unic.

„Sunt foarte căutate de persoane care vor ca tatuajul să spună o poveste. Pot combina mai multe elemente, de exemplu, un nume, o floare și un simbol, într-un design unic. Acest tip de tatuaj este ales atât de femei, cât și de bărbați, indiferent de vârstă”, a spus Boaghe Ana-Anastasia.

Poza de referință
Poza de referință/ Instagram/ anastasya_moldova_tattoo

Cele mai solicitate zone pentru tatuaje

Pe lângă stilul tatuajului, și zona corpului este aleasă în funcție de preferințele fiecărui client.

„Antebrațul este una dintre cele mai populare zone, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Permite tatuaje de diferite dimensiuni și se vindecă, de regulă, foarte bine”, spune Boaghe Ana-Anastasia.

O altă zonă preferată, în special pentru tatuajele mici, este încheietura mâinii. 

„În special de femei pentru tatuaje mici și discrete”, a spus artista.

În ceea ce privește tatuajele mai delicate și cu un aspect feminin, clavicula se află, de asemenea, printre zonele solicitate. O alegere frecventă pentru tatuajele florale și cele cu text este coasta, o zonă elegantă, dar și una dintre cele mai sensibile. Pentru tatuajele minimaliste, glezna rămâne o zonă clasică, în timp ce coapsa este din ce în ce mai solicitată de femei.

Atunci când este vorba despre compoziții mai mari și detaliate, spatele oferă suficient spațiu pentru astfel de proiecte.

„Spatele este ales pentru compoziții mai mari și detaliate, atât de femei, cât și de bărbați”, a afirmat artista.

În cazul bărbaților, brațul, în special sub forma unei mâneci, este o zonă foarte populară pentru proiectele ample.

„Brațul (mâneca) este foarte popular în rândul bărbaților, care preferă proiecte ample în stil realism sau black & grey”, spune Boaghe Ana-Anastasia.

Tatuajele cu semnificație personală

În ultimii ani se observă o preferință tot mai mare pentru tatuajele care au o semnificație personală, spune tatoo artistul. 

„În ultimii ani observ că oamenii aleg din ce în ce mai des tatuaje cu semnificație personală, în detrimentul celor făcute doar pentru aspect. Clienții își doresc designuri unice, adaptate poveștii și personalității lor, iar stilul fine line și compozițiile personalizate continuă să fie în topul preferințelor”. 

Cine este Boaghe Ana-Anastasia

Boaghe Ana-Anastasia cunoscută ca Anastasya Moldova Tattoo, este tattoo artist în Chișinău și activează în domeniu din 2011. Este fondatoarea unui salon de tatuaje de la noi, iar din 2025 s-a dedicat și picturii în guașă.