05 septembrie 2026, 01:30

Mihai Teacă a întors toate scaunele la „Vocea României”. Interpretarea piesei „Mă dusei să trec la Olt” i-a cucerit pe antrenori - VIDEO

Mihai Teacă
protv.ro/ Mihai Teacă

Mihai Teacă a cucerit scena „Vocea României” încă din prima ediție a sezonului 14. Concurentul a surprins antrenorii cu o interpretare complet neașteptată a piesei „Mă dusei să trec la Olt”, reușind să întoarcă scaunele și să primească laude din partea tuturor. Dincolo de momentul spectaculos de pe scenă, Mihai are în spate ani de studiu, numeroase premii la pian și experiențe pe scene din România și din străinătate.

Mihai Teacă a făcut senzație în prima ediție a sezonului 14 „Vocea României”, după ce a interpretat într-o manieră inedită piesa „Mă dusei să trec la Olt”. Momentul său i-a determinat pe antrenori să se întoarcă, iar concurentul a primit numeroase laude pentru originalitatea și talentul său muzical.

Smiley a recunoscut că nu și-ar fi imaginat niciodată că va auzi piesa într-o asemenea interpretare: „Mi se pare extraordinar”. Tudor Chirilă i-a spus simplu: „Jos pălăria! Ești o sursă de inspirație!”, în timp ce Irina Rimes a mărturisit că s-a întors pentru „geniul” său muzical.

Horia Brenciu l-a descris drept un concurent plin de energie, iar Theo Rose a apreciat faptul că Mihai a reușit să iasă din tiparele obișnuite și să se exprime liber pe scenă.

Cine este Mihai Teacă

Mihai Teacă a început să cânte la vârsta de 10 ani, fiind îndrumat de tatăl său, fost percuționist. Pianul este instrumentul său de suflet, iar în adolescență a urmat Liceul de Muzică din Brașov. La 18 ani, a devenit dublu olimpic național, obținând premiul I și premiul I absolut la pian.

Ulterior, a început să cânte și vocal pentru a se putea acompania. Este pasionat de muzica pop, folclor și muzica lăutărească veche și a susținut concerte și recitaluri în mai multe țări, printre care China, Peru, Thailanda, Ecuador, Italia și Canada, potrivit protv.ro. 

Mihai a fost invitat special la „Cerbul de Aur” în 2019, iar participarea la „Vocea României” reprezintă pentru el șansa de a-și face vocea cunoscută unui public cât mai larg. Pentru concurent, muzica înseamnă speranță, terapie și iubire, iar cel mai mare vis al său este să își aducă mama, care lucrează în Olanda, acasă.