14 iunie 2024, 09:07

Metode eficiente de a economisi energia electrică! Care sunt recomandările specialiștilor, dar și cum poți să reduci consumul lunar - VIDEO

Metode eficiente de a economisi energia electrică! Care sunt recomandările specialiștilor, dar și cum poți să reduci consumul lunar - VIDEO

Poţi să reduci consumul lunar de energie electrică pâna la 10%, dacă utilizezi raţional aparatele electronice şi electrocasnicele. Foloseşte scările în schimbul ascensorului, utilizează maşina de spălat doar atunci când este plină, evită să amplasezi frigiderul langă cuptor sau calorifer, sunt doar căteva sfaturi pentru folosirea raţională a energiei electrice. Mai multe metode eficiente de a economisi energia electrică, află din reportajul marca O Seară Perfectă.

Avem nevoie de energia electrică pentru a ilumina, încălzi sau răci locuința noastră, dar de asemenea și pentru toate aparatele electronice și electrocasnice din casă. Pentru toate acestea plătim un preț și nu este vorba de toate facturile pe care le achităm, dar și de amprenta de bioxid de carbon emis în atmosferă. Tocmai de asta, e important să învățăm să economisi energia electrică.

„Este o legătură directă între a consuma și a răspunde naturii prin modul responsabil de a consuma energie electrică. De exemplu, consumatorul casnic până a purcede la ceea ce înseamnă a-și eficientiza consumul de energie electrică este recomandat să studieze parametrii tehnici a aparatelor electrocasnice de care se folosește, astfel încât să poată deduce cum și în ce măsură poate economisi. Becurile led sunt mult mai eficiente și econome decât cele cu incandescență, astfel, înlocuirea lor contribuie esențial la reducerea facturii. De asemenea, dacă vorbim de iluminat este bine să dozăm iluminatul prin a include 2 sau 3 becuri într-o lustră, la necesitate sau să folosim iluminatul local. Cel mai bine este să utilizăm maximal lumina naturală și atunci chiar nu consumăm nimic în acest sens”, a spus Vasile Gribincea, ofițer de presă a Companiei de Furnizare a Energiei Electrice.

Primele declarații despre moartea lui Arcadie Spoială. Cum s-a întâmplat tragedia - FOTO

Pentru un consum raţional, dar şi pentru a reduce cheltuielile, este important să utilizăm eficient şi aparatele electrocasnice. Unele obiceiuri simple, în timp, ne pot scuti de facturi mari. Mai mult, pentru o sănătate bună, dar şi pentru a economisi energia electrică, luați-o pe scări și mai puțin cu liftul.

„Pentru că este vară, aparatele de aer condiționat consumă o bună parte din energia electrică în locuințe și atunci este bine să-l setăm cu atenție și este important să păstrăm condițiile de funcționare eficientă, să nu lăsăm geamurile deschise și atunci se păstrează răcoare. Atenție mare la aparatele din bucătărie, nu deschidem pe mult timp ușa frigiderului, nu fierbem apă în plus, nu uităm de regimul de așteptare a aparatelor din casă, cum ar fi televizoare, calculatoare, pentru că și acestea consumă. S-ar părea că aceste recomandări nu sunt atât de ponderabile, dar vorbim despre o schimbare comportamentală”.

Corneliu și Angela Botgros, radiază de fericire! Ce prenume au ales pentru micuța lor - FOTO

O sursă eficientă de energie sunt panourile fotovoltaice, însă fiecare consumator trebuie să cunoască nişte reguli simple, dar care ajută la folosirea raţională a energiei electrice. „Totodată, avem câteva recomandări pentru consumatorii casnici care dispun de centrale fotovoltaice, deoarece aceste centrale produc energie în orele de zi, cu mult soare, lor le recomandăm dimpotrivă, să-și majoreze consumul de energie în aceste ore, astfel încât energia produsă să fie consumată direct în rețeaua directă pentru autoconsum. De fapt, acesta și a fost scopul, în acest sens le recomandăm celor care au electromobile, să-și încarce bateriile în aceste ore, la fel pot proceda și cu diferite aparate electrocasnice sau scule electrice cu baterii. Ei pot consuma energia produsă în propriile panouri fotovoltaice în orele de eficiență maximală, astfel, ei contribuie la reducerea producerii energiei convenționale, care este și poluantă, iar prin aceasta își aduc contribuția la un mediu mai curat, fără emisii de dioxid de carbon”, a adăugat Vasile Gribincea.