Meghan Markle, nemulțumită de poziția lui Kate Middleton
Potrivit Daily Express, Meghan Markle ar fi convinsă că Prințesa Kate a avut o influență importantă în ceea ce privește revenirea sa în Familia Regală. Informația apare în contextul în care Regele Charles ar fi transmis că Meghan și Harry nu vor reveni la îndatoririle regale și vor rămâne cetățeni privați.
O sursă regală citată de presa britanică susține că Meghan ar considera că persoanele apropiate de Familia Regală au contribuit la pierderea influenței sale în Marea Britanie.
În același timp, reacțiile din mediul online au fost împărțite, iar unele dintre comentariile britanicilor au fost extrem de critice la adresa ducesei de Sussex.
„O luăm de la capăt cu drama, întoarce-te în America cu Harry și bucură-te de drama land acolo”, „Las-o în pace pe prințesa noastră” și „Catherine nici nu are nevoie să comploteze împotriva ta, Regele știe deja cum ești!” sunt câteva dintre mesajele publicate de internauți, potrivit sursei citate, scrie protv.ro.
Prințul William ar fi avut un rol în decizia Regelui Charles
În centrul speculațiilor se află și Prințul William. Potrivit unei surse citate de Closer, acesta ar fi avut o influență importantă asupra deciziei Regelui Charles privind statutul ducilor de Sussex.
Sursa susține că William și-ar dori ca Harry și Meghan să rămână cât mai departe de monarhie.
„Meghan e de părere că Prințesa Kate este la fel de vinovată ca William și este sigură că totul face parte dintr-un complot de a-l asmuți pe Regele Charles împotriva lor”, a precizat sursa regală, conform Closer.
Afirmațiile despre presupusele nemulțumiri ale lui Meghan și despre rolul pe care l-ar fi avut Kate sau William provin din surse citate de presa britanică și nu au fost confirmate oficial de membrii Familiei Regale.


