09 noiembrie 2026, 08:34

Meghan Markle, frustrată de Prințul Harry după revenirea în Marea Britanie. Ce i-ar fi cerut soțului ei

Prințul Harry și Meghan Markle
Getty/ Prințul Harry și Meghan Markle

Prințul Harry ar fi fost convins că Regele Charles al III-lea va primi cu brațele deschise revenirea lui și a lui Meghan Markle în Marea Britanie. Realitatea ar fi fost însă mult diferită, iar situația ar fi generat tensiuni și în cuplu.

Meghan Markle s-ar fi săturat de conflictele cu Familia Regală

Potrivit unor surse citate de presa străină, Meghan Markle ar înțelege dezamăgirea soțului ei, dar i-ar fi cerut să nu se mai concentreze atât de mult asupra conflictelor cu Familia Regală.

Ducele de Sussex ar fi sperat că tatăl său va fi încântat de revenirea lor, însă cei doi au fost tratați în continuare drept „cetățeni privați”. Reacția lui Charles ar fi fost o mare dezamăgire pentru Harry, scrie protv.ro.

O sursă susține că Meghan ar fi frustrată și pentru că soțul ei a fost foarte optimist în privința întoarcerii în Marea Britanie.

Harry, îndemnat să găsească soluții

Meghan ar considera că Harry trebuie să își asume mai mult responsabilitatea pentru situația în care se află. Deși ar împărtăși unele dintre nemulțumirile lui față de Familia Regală, ducesa ar prefera ca acesta să se concentreze pe soluții.

Potrivit aceleiași surse, Meghan consideră că revenirea în Marea Britanie a fost în primul rând decizia lui Harry și că el ar trebui să facă eforturile necesare pentru ca această schimbare să funcționeze pentru întreaga familie.