02 martie 2026, 14:50

Mărturii cu ochii în lacrimi! Daniela Costețchi în șoc: „Am stat la masă cu cel care mi-a trimis sicriul...” - VIDEO

Costețchi Daniela
Instagram/ Costețchi Daniela

Daniela Costețchi a decis să vorbească deschis despre momentele dificile care i-au marcat viața în ultima perioadă. Într-o serie de InstaStories, influencerița a dezvăluit că a aflat de la poliție un detaliu șocant: ar fi împărțit masa cu persoana care i-a trimis crucea inscripționată cu presupusa dată a morții sale.

Daniela a mărturisit că era extrem de curioasă să afle ce s-a întâmplat cu plângerea la poliție din 2021, având în vedere contextul actual și tot ce a urmat din acel moment. Deși spera că procesul a fost doar pus pe pauză sau suspendat temporar, realitatea a fost una mult mai dură.

„Eram foarte curioasă ce s-a întâmplat cu plângerea aia pe care am depus-o eu cu alte trei persoane în 2021 și mă gândeam: „oare a fost pur și simplu suspendată, pusă în pauză”? Dar nu, cazul a fost închis la câteva săptămâni mai târziu după ce plângerea a fost depusă”, a declarat Daniela în mediul online.

Citeste si : „Își merită tot respectul!” Laura Vetty îi ia apărarea lui Dan Bălan după valul de speculații de la ultimul concert - VIDEO

Cu o doză evidentă de regret, Costețchi a punctat faptul că, o implicare mai serioasă din partea autorităților la momentul respectiv ar fi putut schimba cursul evenimentelor.

„Poate dacă atunci se acorda un pic mai multă atenție la plângerea respectivă și se luau anumite măsuri, nu se ajungea aici”, a notat ea, lăsând să se înțeleagă că lipsa de acțiune a dus la situația tensionată din prezent.

Vizibil afectată, Daniela a mărturisit că ultimele evenimente și dovezile primite recent de la autorități au scos la iveală lucruri pe care încerca să le uite încă din primăvara anului trecut.

„Cumva, toate evenimentele care s-au întâmplat după, cu toată cearta asta în online, cu toate dovezile pe care le-am mai primit de la poliție... a scos de sub preș tot ce eu am ascuns atunci în mai și m-a terminat psihic”,a declarat influencerița.

Ceea ce i-a lăsat pe urmăritori fără cuvinte a fost detaliul despre o cruce lăsată la poarta sa. Daniela a trimis un mesaj direct celor care încearcă să îi facă rău…

„Vă dați seama ce ar trebui acum să se întâmple cu mine, adică ce ar trebui să-mi facă mie o persoană ca eu să mai fiu în șoc? Trebuie să fie ceva mai mult decât o cruce la poartă cu data morții mele. Trebuie să se străduie tare următoarea persoană care vrea să-mi facă rău, că cineva înainte s-a străduit foarte mult și a avut o imaginație bogată”,a povestit Daniela.

 

Deși a încercat să pară puternică și să treacă peste incident fără ajutor specializat, influencerița recunoaște acum că a fost o strategie greșită. Frica și frustrarea s-au acumulat în interior, fără a fi procesate corect.

„N-am rezolvat ceea ce s-a întâmplat cu creierașul meu din cauza acestui șantaj cu moartea. Toată frica, frustrarea, supărarea, le-am pus sub preș”,a explicat ea.

Daniela a primit recent și un telefon de la poliție, susține ea. Autoritățile au contactat-o pentru a verifica legăturile sale cu persoana implicată în incidentul dat.

„Acum o lună, m-au sunat de la poliție și m-au întrebat dacă am fost la ziua de naștere a persoanei X. Am zis că da. Apoi m-au întrebat dacă am stat la masă cu persoana care mi-a adus tot coletul ăsta la poartă (sicriul). Mi-a picat cerul în cap...”, a mai adăugat Daniela.

Citeste si : Cine a „taxat-o” pe Nina Crețu după ce a pozat aproape goală în junglă: „Iar ți-au furat valiza?” - FOTO

Daniela Costețchi este o influenceriță din Republica Moldova care a devenit populară pe rețelele de socializare datorită poeziilor sale. Ea este mama unei fetițe pe nume Leila.

Costețchi Daniela
Costețchi Daniela/ Instagram