02.04.2024
Mariana Șura, declarații neașteptate: „Atunci a fost cea mai mare încercare și cel mai mare examen din viața mea” - VIDEO

A trecut prin cea mai mare încercare din viața ei în pandemiei. Mai multe despre perioada dificilă din viața ei, a povestit Mariana Șura în platoul serilor perfecte.

„Ai stări din astea depresive?”, a întrebat-o Anișoara Loghin pe interpretă.

Mariana Șura a recunoscut că s-a confruntat cu tot ceea ce înseamnă stări depresive în pandemie: „Păi, nu pot să zis că este ceva ieșit din comun. Probabil că perioada de încercare a fost în pandemia. Și nu doar că am fost închiși în casă. Mai apoi, pe Evelina m-am temut să o dau din toamnă, când s-au redeschis grădinițele. Nici nu am dat-o la școală, că avea 6 ani și jumătate”.

Din nou însarcinată! Cine este bloggerița care a făcut marele anunț - VIDEO

După ce a stat acasă împreună cu copiii aproape un an, interpreta a decis că este timpul pentru o schimbare.

„Am stat 11 luni cu 2 copii, până la începutul lui 2021. Numai au trecut sărbătorile și am zis: „Eva, pe mine nu mă mai interesează Covid-ul, pentru mama nu există Covid, nu există nimic, te duci de mâine la grădiniță că mama nu mai rezistă””, a povestit invitata.

Georgette – stil şi eleganţă! Brandul autohton și-a prezentat colecția de vară: „Galbenul este culoarea sezonului” - VIDEO

Cu toate acestea, Mariana a spus că au fost și momente frumoase în tot acel timp: „Nu neg faptul, a fost și o repioadă frumoasă. Datorită Covid-ului am învățat multe, spre exemplu să fac mâncare. Poate mai la sfârșit erau momente când strigam și nu îmi controlam emoțiile. Apoi singură mă certam pe mine. Atunci a fost cea mai mare încercare și cel mai mare examen din viața mea”.

Articole din aceeasi categorie