23 februarie 2026, 15:00

„Maria Mirabela” revine sub lumina reflectoarelor! Irina Kit, Sergiu Vîzdoagă și Vladimir Fotescu, dezvăluiri din culisele unui spectacol grandios: „Va fi magie și multă emoție” - VIDEO

Spectacolul „Maria Mirabela – Povestea continuă”
Facebook/ Spectacolul „Maria Mirabela – Povestea continuă”

Pregătirile sunt în toi, iar emoțiile ating cote maxime! Invitați în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, Irina Kit, Sergiu Vîzdoagă și Vladimir Fotescu au oferit detalii picante despre producția care promite să readucă magia copilăriei în inimile moldovenilor: „Maria Mirabela – The Story Continues”.

Cu o orchestră live și o distribuție de excepție, spectacolul va aduce în fața publicului 16 piese legendare, reîmprospătate într-o manieră spectaculoasă. Deși artiștii au încercat să păstreze misterul, aceștia au lăsat să se înțeleagă că nu va fi doar un simplu concert, ci o experiență unică.

„Dacă-mi permiteți, colegi, prieteni, o să fie muzică multă, o să fie magie, o să fie dans, o să fie spectacol, o să fie actorie, o să fie poveste, o să fie Moș Timp, care o să ne adoarmă pe toți, o să fie poveste de dragoste. Deci, despre deznădăjduire nu spunem nimic, pentru că trebuie să veniți pe 1 și 2 martie la spectacol. Dacă vreți un spectacol mai bun, veniți pe doi”, a declarat entuziasmată Irina Kit.

Citeste si : Iuliana Beregoi - acuzații la adresa Andreei Bostanica: „Mai trage un pic de zăpadă să ai energie pentru zilele următoare” - VIDEO
Irina Kit
Irina Kit/ Instagram

În ciuda zâmbetelor din fața camerei, drumul spre premieră este presărat cu repetiții intense și sacrificii. 

„Sunt toate stările, oricum, dar cel mai important este o responsabilitatea enormă pe care creditul acesta l-am primit, însă trebuie să satisfacem așteptările și să dăm și mai mult decât se cere de la noi. Evident, este plăcerea noastră să fim în acest proiect”, a notat Vladimir Fotescu.

Vladimir Fotescu.
Vladimir Fotescu./ Instagram

Artiștii au glumit pe seama adrenalinei de la premieră, invitând publicul să aleagă oricare dintre cele două zile, promițând însă că energia va fi la cote maxime în ambele seri. Responsabilitatea este uriașă, deoarece „Maria Mirabela” nu este doar un nume, ci un simbol al purității pentru generații întregi.

Spectacolul „Maria Mirabela – Povestea continuă”
Spectacolul „Maria Mirabela – Povestea continuă”/ Instagram

Pentru Irina Kit, miza este una dublă. Nu este vorba doar despre voce, ci despre o transformare totală. 

„Pentru mine personal, cea mai mare provocare este faptul că trebuie să îmbin jocul actoricesc cu muzica, ceea ce nu e ușor deloc, și simt o presiune cumva, dar, în același timp, este și un vis pe care, în sfârșit, o să-l realizez. O plăcere enormă. E adevărat că e și extenuant programul și așa, repetițiile, dar asta ne aduce și satisfacție și entuziasm”, a mai povestit Irina.

Citeste si : Nimeni nu s-ar fi așteptat! Cu ce se ocupă, de fapt, soția lui Alexandru Ghețan: „Lumea rămâne uimită când află” - VIDEO

Pentru Sergiu Vîzdoagă, sacrificiul este unul de natură interioară: presiunea de a fi la înălțimea prietenilor și colegilor de scenă.

„Pentru mine cea mai mare provocare este să cânt alături de colegii mei, de prietenii mei. Asta e în rest, mai descurc”, a spus Sergiu Vîzdoagă.

Sergiu Vîzdoagă
Sergiu Vîzdoagă/ Instagram

Pentru mulți, viața de artist pare o sărbătoare continuă, însă realitatea lui Vladimir Fotescu arată altfel în această perioadă. Artistul a recunoscut că cea mai mare provocare nu este neapărat scena, ci rezistența fizică și psihică.

„Puțin somn, cred că asta este. Sunt obișnuit, dar e mai puțin somn și e puțin timp petrecut cu familia”, a mărturisit Vladimir, lăsând să se înțeleagă că orele lungi de repetiții înseamnă, de fapt, timp furat alături de cei dragi.