21 august 2025, 12:12

Mama lui Cătălin Josan s-a stins din viață. Mesajul plin de durere transmis de artist: „A înfruntat cele mai sumbre prognoze timp de un an”

Mama lui Cătălin Josan s-a stins din viață. Mesajul plin de durere transmis de artist: „A înfruntat cele mai sumbre prognoze timp de un an”

Interpretul Cătălin Josan trece printr-o grea pierdere, după ce mama sa, Lora Josan s-a stins din viață. Artistul a făcut anunțul printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare, în care a împărtășit amintiri, recunoștință și durere.

„A plecat mama. O mare, mare luptătoare de fire, a înfruntat cele mai sumbre prognoze timp de un an, demonstrând specialiștilor că POATE. Ieri, în ultima zi, era veselă, dormise bine și își făcea planuri mari, printre care era să-l învețe pe tata mai multe rețete pe care doar ea le știa. Prietenii noștri din copilărie, mai toți colegii de clasă, știau că mama întotdeauna avea ceva bun de mâncare, și destul să hrănească un batalion de guri flămânde, la orice oră a zilei sau nopții. O seară bună se încheia cu <<Hai la mama>>”, a scris interpretul într-o postare pe Facebook.

Anastasia Nichita, externată din maternitate! Cum a fost întâmpinată campioana de soț și prieteni - FOTO/VIDEO

Cătălin Josan a subliniat nu doar rolul mamei sale în familie, dar și contribuția sa în viața profesională și societate.

„Nici nu știu când le reușea pe toate, pentru că mama, pe lângă toate, era și un om de presă de excepție. Împreună cu tata, au pus pe pirostrii o redacție care cultiva dragostea de limbă și de neam. De pe băncile facultății, puneau la cale mișcarea de Renaștere Națională. Au început de la nimic, așa cum făceau toți tinerii liberi la acea vreme. Dormeau cu tata pe un pat pliant, într-un depozit. Lucrau neobosit. Cumpărau cărți în grafie latină, clandestin. Într-o zi, tata venise acasă fericit că mai găsise o carte rară. Mama la fel. Întâmplarea făcea că era exact același volum. Au stat umăr la umăr, în stradă, luptând deceniu după deceniu, pentru libertatea noastră, a tuturor. Tata – mai în față, dar motorul era mama. De acum înainte, știu sigur că va veghea de sus, va pune la cale revoluțiile ei tăcute de acolo, și se va bucura pentru cele mai mici fericiri ale noastre”.

Artistul și-a exprimat și recunoștința față de cei care au fost alături de familia sa, în această perioadă complicată, cât mama lui a luptat pentru viață.

„Le mulțumim tuturor celor care au avut grijă de mama preț de un an, care ne-au fost alături, ne-au îndrumat sau ne-au deschis uși când nici nu le vedeam. Știți cine sunteți, iertați-ne că nu reușim acum să scriem toate numele”, a menționat Cătălin.

Costa Rica, Indonezia sau Italia! Vezi ce destinații au ales vedetele din Moldova pentru vacanța de la sfârșitul verii - FOTO/VIDEO

Totodată, interpretul a mărturisit că mama sa a dorit să-și poarte suferința în liniște, fără a îngrijora pe cei dragi:

„Mama n-a vrut să știe nimeni prin ce trecea, până nu se făcea mai bine. Știm că această veste ar putea veni pe neașteptate pentru foarte mulți”.

Cei care au cunoscut-o și apreciat-o pe Lora Josan vor putea să-și ia rămas bun la Chișinău.

„Îi invităm pe cei care au cunoscut-o să-și ia rămas bun de la mama, Lora Josan, începând cu ziua de mâine (joi, 21 august), de la ora 18:00, la Ritus (Chișinău, str. Doina 193), Sala 3. Vineri, la 11:00, vă invităm la slujbă, la Biserica Sfântul Mucenic Valeriu (Chișinău, str. Bogdan Voievod 1/1). La 12.30, are loc înmormântarea la Cimitirul Sfântul Lazăr”.

„Rugăm puțin răgaz de la apeluri telefonice în această perioadă dificilă. Mama, te iubim”, a încheiat Cătălin mesajul, menționând și iubirea pe care o poartă pentru ființa care i-a dat viață.

Cătălin Josan este un cântăreț din Moldova, câștigătorul primei ediții a emisiunii-concurs Megastar, realizată de postul de televiziune Prima TV din România. Cătălin este primul artist care a semnat un contract cu cea mai mare casă de discuri din România, „Universal Music”.

SURSA FOTO: INSTAGRAM; FACEBOOK