În 1961, mama Ludmilei Balan a ajuns la Sărăteni, fiind atunci o tânără absolventă a școlii pedagogice. Acolo avea să-și întâlnească prima clasă de elevi.
„I-a luat de mână în clasa întâi și i-a învățat să scrie, să citească, să descopere lumea. I-a dus până în clasa a patra, apoi drumurile lor s-au despărțit pentru o vreme”, a povestit Ludmila.
Ulterior, mama sa și-a continuat studiile la universitate, absolvind Facultatea de Limbă și Literatură Română. Destinul avea însă să-i readucă împreună. Când foștii săi elevi au ajuns în clasele mari, aceștia s-au întâlnit din nou cu prima lor învățătoare, care le-a devenit de această dată profesoară de limba și literatura română.
Au trecut 65 de ani de la momentul în care acești copii au pășit pentru prima dată în clasa întâi.
Foștii elevi s-au întors la Sărăteni pe 21 august, acasă la prima lor învățătoare. Revederea a fost una plină de emoție și nostalgie.
Aceștia au recitat poeziile pe care le învățaseră în copilărie, au cântat cântecele de atunci, și-au amintit întâmplări din anii de școală și au depănat povești care au rămas vii în memoria lor.
Au râs, au cântat împreună din Eminescu și chiar au dansat.
„Și, pentru câteva ore, cei 65 de ani dintre atunci și acum parcă au dispărut. În jurul mesei nu mai erau oameni de 72 de ani. Erau din nou elevii ei. Iar mama era din nou tânăra lor învățătoare”, a scris Ludmila Balan.
Fiica dascălului a filmat aproape două ore din întâlnirea emoționantă și a mărturisit că i-a fost extrem de greu să aleagă doar câteva momente pentru filmarea pe care a publicat-o.
Pentru ea, imaginile au devenit cu atât mai importante cu cât, chiar a doua zi după această revedere, mama sa a suferit un accident. Femeia a căzut, și-a fracturat șoldul și a fost operată. În prezent, aceasta se află în spital.
„Poate tocmai de aceea aceste imagini au devenit pentru mine și mai prețioase. Mâine îi voi duce telefonul și îi voi arăta acest film. Și sper ca, privind chipurile «copiilor» ei, ascultându-le glasurile și cântecele, să retrăiască măcar pentru câteva clipe fericirea acelei seri”, a mai spus Ludmila.
Mesajul fiicei pentru mama sa este unul profund emoționant:
„Dragă mamă, uite câtă iubire ai semănat într-o viață. După 65 de ani, copiii tăi s-au întors la tine. Iar aceasta cred că este una dintre cele mai frumoase răsplăți pe care le poate primi un dascăl. Sănătate, scumpa mea mamă! Mai avem atâtea amintiri de trăit împreună”.
Cine este Ludmila Bălan
Ludmila Balan este o fostă prezentatoare de televiziune din Republica Moldova și „Maestru în Artă”. Ea este mama cântărețului Dan Balan și soția diplomatului Mihai Balan.


