Cum reușește Romina Spînu să îmbine familia și cariera
Fiind mamă a trei fete, soție și interpretă, Romina Spînu recunoaște că nu este întotdeauna ușor să găsească echilibrul între toate responsabilitățile. Chiar dacă încearcă să păstreze o atitudine pozitivă, artista spune că lucrurile nu îi reușesc întotdeauna perfect, iar organizarea este esențială.
„Îmi place să fiu omul soare. Am și eu momente, dar tot timpul mă străduiesc să merg pe unda pozitivă. Dacă mă întrebi cum e, nu e simplu. Dacă aș spune că totul e în roz și așa îmi reușește la perfecțiune, nu, dar e frumos, e interesant, nu mă plictisesc, reușesc să gust din toate. Ușor, ușor, programând totul, organizându-mă cumva, încerc să le îmbin frumos și să merg frumos în viață”, a mărturisit interpreta.
De ce are încredere în oamenii cu care lucrează
În discuție, Victoria Roșca a vorbit și despre colaborările cu interpreta Romina Spînu, remarcând implicarea acesteia în realizarea videoclipurilor și deschiderea față de ideile echipei. Potrivit prezentatoarei, artista acordă atenție imaginii sale, dar știe și să le ofere libertate creativă profesioniștilor cu care lucrează.
Romina Spînu spune că încrederea în oamenii pe care îi alege pentru proiectele sale este esențială și le apreciază implicarea.
„Am încredere în profesioniști ca tine și ori de câte ori am să am posibilitate, am să-ți mulțumesc pentru că și tu te-ai dedicat lucrărilor mele și pentru că ai fost receptivă când am venit cu așa o propunere la tine să mă ajuți, să creăm ceva frumos, ceva diferit. Acolo este o muncă enormă pentru cei care nu știu că oamenii văd trei minute, iar pentru trei minute se muncește foarte mult. Și e foarte important să ai încredere în oamenii cu care lucrezi și la care apelezi”, a notat interpreta.
În opinia sa, atunci când alegi să colaborezi cu profesioniști, trebuie să le acorzi libertatea de a-și pune în valoare experiența și creativitatea.
„Odată ce apelezi, respectiv trebuie să te încrezi totalmente. Da, poate mai vii cu niște idei, dar principalul, până la urmă, decid oamenii care sunt profesioniști în nișa lor”, a adăugat aceasta.
Romina Spînu revine la muzica ușoară și pregătește noi surprize
Invitată la „O Seară Perfectă”, interpreta a venit și cu o piesă mai veche, pe care nu a promovat-o atât de mult și pe care publicul a avut ocazia să o asculte mai ales la evenimente private. Romina Spînu spune că melodia îi este dragă și transmite energia pozitivă pe care își dorește să o ofere prin muzica sa.
Deși în ultima perioadă este cunoscută mai ales ca interpretă de muzică populară, artista mărturisește că a iubit întotdeauna și muzica ușoară. Printre piesele care au făcut-o cunoscută în acest gen se numără „Ești iubirea mea”.
„Melodiile mele, hai să zic, cea mai cunoscută melodie este tot din muzica ușoară, «Ești iubirea mea», pe care multă lume mă știe anume cu melodia asta, dar melodia îmi place foarte mult, că mă reprezintă și ca stil, și ca energie, și absolut ca tot”, a spus interpreta.
Interpreta are în plan să lanseze și alte melodii de muzică ușoară, inclusiv una mai lentă, cu o notă nostalgică, un stil pe care spune că nu îl abordează atât de des. Chiar dacă își dorește să experimenteze și să le ofere ascultătorilor piese diferite, muzica populară va rămâne în continuare importantă pentru ea.
„Nici de cum n-am să uit de muzica populară, pentru că și ea, nu că și ea, dar ea este foarte îndrăgită în inima mea. Dar vreau să mai vin cu câteva melodii de muzică ușoară. Chiar am planificat și una mai lentă, poate mai nostalgică, ceea ce puțin mă reprezintă. Eu iubesc așa, să aduc bucurie, să aduc muzică veselă. Dar cred că un interpret trebuie să aibă de toate. Și vreau să mă mai încerc și diferit un pic”, a dezvăluit interpreta.


