07 mai 2026, 13:00

Mai sincer ca niciodată! Radu Albot a dezvăluit ce se ascunde, de fapt, în spatele vieții de tenismen: „Sacrificiul cel mai mare este că...” - VIDEO

Radu Albot și Anișoara Loghin
Instagram/ Radu Albot și Anișoara Loghin

Deși viața de sportiv de performanță pare, din exterior, o suită de succese și premii atractive, realitatea din spatele trofeelor este marcată de compromisuri pe care puțini le înțeleg. Invitat în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, cel mai bun tenismen din istoria Republicii Moldova, Radu Albot, a vorbit cu sinceritate despre viața „cu bagajul la ușă” și despre cel mai mare regret al carierei sale.

„Lipsa de conexiune cu părinții când ești mic, acesta este sacrificiul cel mai mare”

Întrebat despre sacrificiile făcute pentru a ajunge în elita tenisului mondial, Radu a mărturisit că nu distracțiile specifice adolescenței au fost miza, ci distanța față de oamenii dragi. Într-o epocă în care tehnologia nu era atât de avansată, dorul de casă se resimțea mult mai acut.

„Cred că distracția din tinerețe nu este lucrul cel mai important din viață. Eu aș spune că sacrificiul cel mai mare este că ești departe de familie. Eu aș spune că asta este pe locul întâi, pentru că nu îi vezi pe cei apropiați. Acum este mai ușor, știi, când vorbești prin rețele de socializare sau ai sunat pe WhatsApp repede, dar când eu eram mic și călătoream în turnee, era cam greu să vorbesc cu părinții. Vorbeam pe telefon, prin coduri diferite sunam și, dacă răspundea, răspundea, dacă nu, încercam mai târziu sau în altă zi”, a notat el.

Citeste si :  Natalia Gordienko, despre persoana căreia i-a dedicat majoritatea pieselor ei de dragoste: „Când cântam, totuși mă gândeam la...” - VIDEO

Tenismenul a subliniat că această deconectare timpurie este amprenta cea mai grea a unei cariere internaționale.

 „Eu aș spune că lipsa de conexiune cu părinții când ești mic, asta este sacrificiul cel mai mare. Pentru că de mic copil călătorești foarte mult în turnee”, a adăugat acesta.

Stilul de viață „cu bagajul la ușă”

Pentru Radu Albot, aeroporturile, trenurile și hotelurile nu mai reprezintă o sursă de stres, ci un mod de a fi. Deși este un ritm obositor, sportivul recunoaște că tenisul a devenit universul său, de care nu se poate despărți.

„Asta e viața. Fiecare turneu este în săptămânile următoare, deja trebuie să călătorești, altă locație, altă țară, alt turneu și tot așa. Trebuie să fii mereu cu bagajul pregătit”, a menționat Radu.

Radu Albot și Anișoara Loghin
Radu Albot și Anișoara Loghin/ Instagram

În ciuda provocărilor fizice, cum este celebrul jetlag, Radu spune că s-a adaptat perfect cerințelor circuitului profesionist.

 „Mie îmi place, n-am nicio problemă. Să fac bagajul, să călătoresc, să merg la aeroport, să prind un tren sau să iau avionul, asta deja este ceva normal. La fel și cu jetlag-ul, deja avem imunitate”, a povestit acesta.

Chiar dacă recunoaște că distanțele mari dintre continente pot fi epuizante, sportivul a concluzionat că experiența anilor l-a călit.

„Poate mai repede te obișnuiești cu diferența de timp și da, te obișnuiești cu tot, cu anii și sigur că și cu stilul de viață”, a afirmat Albot.

Citeste si :  Noua piesă a Mariei Cazarinov a prins viață la Orheiul Vechi. Află povestea din spatele melodiei - VIDEO

Cine este Radu Albot 

Radu Albot este un jucător de tenis profesionist din Republica Moldova. Conform performanțelor sale, el este cel mai bun tenismen moldovean din toate timpurile.

Radu Albot
Radu Albot/ Instagram