Ma tarai dupa Zeppelini, cand aud „Stairways to Heaven” ma furnica pe spate. Da de Deep Purple ce zici? Ei, astea-s magistrali, numai Ritchie Blackmore cat face! L-ai auzit in Rainbow? Cum sa nu – „I Surrender” rupe. Si sora-ta ce face, e metalista? Ei, da de unde, hipuieste si ea de rand cu toata lumea.
Discutia asta nu ar fi avut nimic special daca s-ar fi petrecut la inceputul anilor 70 in America. Cand Deep Purple era inca glamur. Totusi, in mod neasteptat si mistic, ea s-a produs abia la sfarsitul anilor optzeci pe meleagul fara tel cuprins intre fluviile Prut si Nistru si tinut strans in bratele Marelui URSS. Pentru cei doi adolescenti antrenati in discutie generatia hippy inca mai era la moda. Pentru restul lumii, la moda era „Like a Virgin”, iar Led Zeppelin trecuse de mult in ariergarda hardcore.
Aceasta mica anomalie nu a fost intamplatoare. Pentru a ne sincroniza cu Occidentul ne-am pus in plan o gramada de carti, filme si discuri care-au trecut pe dupa Cortina de Fier fara ca sa ne atinga si fara ca sa provoace un ecou in mintile noastre obosite de predicile Partidului. Aveam o misiune tare importanta: sa recuperam timpul pierdut. Ceea ce vedeam nu erau decat niste umbre pe pereti. Farame de informatie care patrundeau in urechile ciulite la undele radioului Europa Libera, Vocea Americii si BBC. Telecinemateca si „Do i posle polunoci” erau surse de informatie despre un Occident fara prihana, mai dihai decat stirile de la ora noua, care oricum serveau doar propaganda. Imaginiatia noastra completa intr-un mod desucheat petele albe. Blugii hardcore erau glamur de calitate superioara.
In felul asta am ajuns sa ne cream o imagine romantizata in privinta Occidentului. Patru sute de feluri de salam si libertate. Unii vroiau salam, altii vroiau libertate. Dar nimeni nu atragea atentie la asa detalii minore. Important e ca Occidentul era glamuros.
Impreuna cu Occidentul, glamuroase au devenit alfabetul latin, burebista, podul de flori, limba engleza, serialul Dallas, pizza, espresso, studiile in strainatate, zdob si zdub, eurovisionul. Nu toata lumea gandea ca noi. Cei care nu s-au putut adapta noilor tendinte – mental dar mai ales financiar – au trecut la activ trecutul luminos din perioada sovietica. In versiunea hardcore.
Risc sa presupun ca acestui handicap ii datoram scindarea din societatea noastra moldoveneasca. Am imbratisat Occidentul ca pe ceva glamuros fara sa-i intelegem principiile si valorile hardcore. Am negat tot ce era sovietic din cauza ca nu mai era la moda fara ca sa ne dezbaieram de anumite tipare si mentalitati sovietice. Rezultatul e ca nu dispunem de un sistem politic clasic, organizat dupa regula stanga versus dreapta, ci avem de-a face cu un centru glamur incoltit de doua aripi hardcore. Pentru liberali hardcore e de la Nistru pan-la tisa. Pentru comunisti e siroka strana moia rodnaia.
Uite-asa si traim. Una spunem, alta facem. Vorbim despre principii si valori dar ne gandim la patru sute de soiuri de salam. Asa si ne trebuie.