„Nu mai am cartilaj”
Într-un interviu recent, cântăreața a povestit că dansul pe tocuri înalte, alergarea pe asfalt și anii în care a practicat yoga Ashtanga au contribuit la deteriorarea articulațiilor.
„Acum am un genunchi foarte afectat. Nu mai am cartilaj, din cauza anilor în care am dansat pe tocuri înalte, am alergat pe asfalt și am făcut yoga Ashtanga”, a afirmat Madonna.
Artista a mărturisit că până nu demult făcea constant antrenamente cardio intense, sărea pe trambulină și participa la sesiuni solicitante de dans, însă în prezent nu mai poate susține acest ritm.
Și-a adaptat antrenamentele
Din cauza problemelor la genunchi, Madonna a renunțat la exercițiile care pun presiune asupra articulațiilor și a ales variante mai puțin solicitante.
În prezent, se antrenează cu bicicleta Peloton, folosește aparatul Versa Climber, face antrenamente de tip circuit și merge frecvent cu bicicleta în aer liber. Deși continuă să danseze, spune că și-a adaptat intensitatea mișcărilor pentru a-și proteja articulațiile.
Potrivit RadarOnline, declarațiile artistei au alimentat speculații privind o posibilă formă de artrită și chiar o eventuală retragere din carieră. Cu toate acestea, alte surse susțin că Madonna nu intenționează să renunțe la scenă, ci doar își modifică programul de antrenament pentru a putea continua să susțină spectacole.
Ce spune despre viața sa din Londra
În același interviu, Madonna a vorbit și despre perioada petrecută la Londra. Artista spune că nu îi place să locuiască prea mult timp în același loc și că schimbările constante o motivează.
„Îmi place casa mea de aici, dar nu stau niciodată mai mult de trei ani într-un loc. După pandemie m-am mutat la New York, iar acum sunt la Londra”, a spus cântăreața, scrie protv.ro.
Madonna afirmă că ieșirea din zona de confort și schimbarea permanentă a locuinței, a proiectelor și a oamenilor din jur o ajută să rămână motivată și să privească înainte.



