Luminița Suveică: „Mi-am dorit să transform durerea în iubire”
Cartea „Minte, corp și suflet” este rezultatul unui proces de creație care s-a întins pe parcursul a șapte ani. La evenimentul de lansare, Luminița Suveică a vorbit cu emoție despre semnificația volumului și despre dorința de a împărtăși cu cititorii experiențe care au marcat-o.
„Este lansarea cărții mele de suflet, «Minte, corp și suflet», o carte pe care am scris-o timp de șapte ani, în care mi-am dorit să transform durerea în iubire. Este o carte anume despre știință, este o carte de suflet pentru suflet”, a spus autoarea.
Scrierea volumului a coincis cu una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Medicul a povestit că pierderea părinților și-a pus amprenta asupra procesului de scriere.
„Am scris cu lacrimi în ochi, fiindcă am scris-o în perioada când au decedat părinții mei și a fost destul de greu”, a mărturisit Luminița Suveică.
Dincolo de experiențele personale, autoarea a transmis un mesaj despre importanța comunicării cu familia și despre necesitatea de a le arăta celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi.
„Vreau să le transmit că este nevoie de comunicare, este nevoie să le spunem celor mai dragi cât de mult îi iubim, să le telefonăm părinților, care sunt ca mine, poate să fie regrete”, a spus aceasta.
„Am învățat disciplina, munca”
O parte dintre amintirile incluse în carte își au originea în copilăria petrecută în satul Budești, raionul Glodeni. Luminița Suveică a vorbit despre familia în care a crescut și despre valorile care au contribuit la formarea sa.
„De unde m-am pornit, de acolo m-am pornit, din satul Budești, raionul Glodeni. M-am pornit dintr-o familie de oameni simpli, gospodari, în care am învățat disciplina, munca și dorința că prin muncă se poate de realizat”, a povestit autoarea.
La eveniment a fost prezentă și Tamara Ojova, profesoara sa de biologie, care și-a amintit de anii de școală ai fostei eleve. Aceasta a povestit că Luminița era o elevă activă, silitoare și gata să-și ajute colegii.
„Foarte bine a învățat, tare a fost activă, ajutor permanent dădea colegilor din clasă”, a spus profesoara, care a descris-o pe fosta elevă drept o persoană deosebită, cu o atitudine binevoitoare.
Igor Guzun: „Este o carte despre oameni”
Scriitorul Igor Guzun a apreciat diversitatea temelor abordate în volumul „Minte, corp și suflet”, de la puterea cuvântului și a rugăciunii până la tradiții și plante vindecătoare.
„Este un eveniment frumos, mai ales că omul care a reușit să reunească atâta lume este un om frumos. (...) Este o carte despre oameni, despre o călătorie cu descoperiri, despre puterea cuvântului, puterea rugăciunii, puterea descântecelor, a plantelor vindecătoare și despre mersul unui om prin lume spre împlinirea sa”, a spus scriitorul.
La lansare a participat și europarlamentara Maria Grapini, care a recomandat cartea și a subliniat că mesajele acesteia pot fi utile inclusiv pentru tineri.
„Este un eveniment foarte frumos și eu zic și foarte util. Este o lansare de carte, doctorul Luminița Suveică a scris o carte pe care eu o recomand tuturor și în școli să meargă, că este așa un îndrumar de viață: minte, corp și suflet”, a declarat Maria Grapini.
Europarlamentara a menționat că volumul îmbină amintirile din copilăria autoarei cu perspectiva sa de medic asupra modului în care oamenii își pot gestiona energia și relațiile.
„Pe lângă faptul că în carte se scrie o parte din viața ei, copilăria la țară, scrie și o parte din perspectiva medicului: cum să ne gestionăm energia, relațiile cu oamenii, cum să medităm, cum să ne întoarcem la credință”, a adăugat aceasta.
Maria Grapini a încurajat promovarea cărții și în mediul online, dar și în instituțiile de învățământ, considerând că lectura poate contribui la apropierea oamenilor de cultură.
O carte despre profesie și experiențe personale
Liliana Iașan, directoarea IMSP AMT Buiucani și colega Luminiței Suveică, a vorbit despre surpriza de a descoperi și această latură a autoarei.
„Este lansarea unei cărți a bunei prietene a mele, colega noastră, medicul Luminița Suveică, și m-am prins la gândul că nici eu nu cunosc așa de bine. Dacă a ajuns să scrie cărți, probabil că are ce spune”, a afirmat aceasta.
Directoarea a menționat că volumul pare să fie legat atât de experiența profesională a medicului, cât și de domeniul în care aceasta activează cu multă pasiune.


