Conectarea cu moldovenii și a românii din diaspora
Întrebați de către prezentatoarea emisiunii, Anisoara Loghin, despre cum se simt în diaspora la evenimentele moldovenilor sau ale românilor, invitații au subliniat că, în general, aceste întâlniri sunt o oportunitate de a se conecta cu oameni care împărtășesc aceleași rădăcini și valori.
„Eu deja cânt de 17 ani în Portugalia, practic cunosc toți moldovenii de la sud până la nord. Și chiar când am venit acum sâmbătă în avion, foarte multe persoane mă cunoșteau”, a spus interpretul Oleg Funtovoi.

Acesta a menționat că în diaspora cântă și pentru români, deși acest lucru poate fi un pic mai complicat, având în vedere că sunt uneori diferențe culturale sau de gusturi muzicale.
„Noi cântăm și pentru moldoveni, și pentru români, e un pic mai complicat, dar ne descurcăm. Abordăm practic toate genurile de muzică, așa cum se face și aici: manele, muzică populară și muzică ușoară”, a precizat interpretul.
„Important este ca oamenii să se simtă bine și să plece acasă fericiți că au fost la un eveniment și s-au distrat. Deci, distracția aceasta contează”, a adăugat Ludmila Evtodii, interpretă.
Scopul vizitelor în Moldova: oportunități și mulțumiri
Aceștia au precizat că, de fiecare dată când vin în Moldova, au un scop clar, iar de această dată au venit pentru a înregistra piese noi.
„Noi, de fiecare dată când venim în Moldova, venim cu un scop. Deci, de data aceasta, am venit să înregistrăm piese noi. Eu am trei piese noi, iar Oleg are patru. De asemenea, colaborăm cu Orchestra Moldovlaska, îi salutăm și le mulțumim frumos pentru că ne așteaptă”, a explicat invitata emisiunii.
Cine este Ludmila Evtodii
Ludmila Evtodii este o interpretă din Republica Moldova, cunoscută atât în țară, cât și în diaspora moldovenească, în prezent locuiește în Spania.
Cine este Oleg Funtovoi
Oleg Funtovoi este un interpret și muzician din Republica Moldova, cunoscut în special pentru activitatea sa în diaspora moldovenească, unde cântă și promovează muzica tradițională și populară moldovenească, acesta locuiește de 17 ani în Portugalia.



