„E nevoie de multă răbdare”
Lilia Roșca spune că viața de artist vine cu numeroase provocări, iar uneori succesul presupune inclusiv să știi când să taci și să mergi mai departe.
„De la început nu credeam că va fi așa de greu, dar mai târziu am realizat că e nevoie de multă răbdare, multă reținere, uneori să taci chiar când nu-ți convine ceva”, a mărturisit interpreta.
Artista consideră că și ritmul în care se schimbă societatea face lucrurile și mai dificile pentru cei care aleg să construiască o carieră în domeniul artistic.
„E greu pentru că vremurile în care trăim sunt mai nebunatice.Totul merge de-a valma așa, repede, repede, și nu mai reușești”, a spus Lilia Roșca.
„Muzica noastră și folclorul cam se pierd”
Un alt subiect important abordat de interpretă a fost starea folclorului moldovenesc. Lilia Roșca și-a exprimat regretul că, în încercarea de a moderniza tradițiile, își fac loc și elemente pe care le consideră departe de autenticitate.
„Îmi pare rău doar că muzica noastră și folclorul cam se pierd, ce ține și de port, și de cântec, și de toate”, a declarat artista.
În același timp, interpreta spune că există artiști care continuă să promoveze valorile autentice și să păstreze frumusețea tradițiilor.
„Noi, oricum, ne străduim să păstrăm frumosul, să păstrăm ceea ce este adevărat”, a adăugat Lilia Roșca.
Artista rămâne convinsă că tendințele trecătoare nu pot înlocui ceea ce are valoare autentică.
„Cu siguranță că toate vin și trec, dar ce e adevărat a rezistat mereu timpului”, a notat interpreta.


