22.04.2024
Lia Taburcean își apreciază munca la justa valoare: „Eu cumva știu că o să fiu nemuritoare, hiturile mele sunt nemuritoare” - VIDEO

Lia Taburcean a fost sinceră în patoul emisiunii O Seară Perfectă și a dat cărțile pe față. Află dacă merită banii pe care îi face tot efortul și munca pe care o depune.

Invitată în platoul emisiunii O Seară Perfectă, Lia Taburcean a fost întrebată de către Anișoara Loghin: „Merită banii pe care îi faci tot efortul”?, iar Lia a menționat: „Ohooo, eu aș lua mult mai mulți bani, dar nu ai cum pe piața noastră să iei atâția bani. În România aș putea să iau mai mult, dar...”.

Mai mult de atât Lia a dezvăluit: „Eu sunt destul de okay cu tot publicul pe care mi l-am format deja și eu cumva știu că o să fiu nemuritoare, hiturile mele sunt nemuritoare. Poate eu o să supăr pe cineva, dar nu o fac cu rău, eu știu căoricum piesele mele sunt ascultate. Eu aș cere mai mult, dar salariile din Republica Moldova...”.

Lia a povestit și despre unele incidente mai ciudate în care lumea a profitat de bunătate ei: „Vezi că dacă mă sună pe mine o bătrânică și îmi zice „Lia, mie îmi place foarte mult de tine și vreau să cânți la nuntă, dar nu am mai mult de 300 de euro”, atunci eu merg. Însă am pațit-o odată că o bătrânică sa prefăcut foarte bolnavă, iar mirii erau prin Anglia. Eu înțeleg că sunt cazuri când ai noștri bătrânei nu au de unde să dea atâți bani la un interpret, dar să stai tu în altă țară și să-ți bați joc de un artist și să-l minți la telefon”.

Lia Taburcean este o tânără interpretă care încântă prin stilul pieselor sale, dar și prin zâmbetul ei adorabil. Cântecele ei au molipsit țara noastră și, în ultimul timp, nu este nuntă la care să nu-i răsune piesa „La nunta asta”.

Articole din aceeasi categorie