„Sunt recunoscător mamei mele și familiei mele pentru tot ceea ce am și ei sunt pe primul loc în viața mea, iar cu ajutorul lor, eu am ajuns unde sunt astăzi”, a explicat invitatul podcastului.

Pe lângă sprijinul oferit de familie, primul interpret care l-a încurajat în cariera artistică a fost artistul Patric Hanganu. Oleg Spînu mărturisește că a fost plăcut surprins când, la un moment dat, a primit un mesaj din partea lui Patric: „Cred că primul care a vorbit cu mine și a format o relație de prietenie cu mine a fost Patric Hanganu. Eram la început, încă nu fusesem la Românii au Talent, era perioada când din stradă, am început a merge la nunți, cumetrii, la evenimente private. Eram la Chișinău, am vorbit pe Instagram și mi-a spus să trec pe la el acasă”.

„A vorbit cu mine ca de la interpret la interpret, ca de la bărabat la bărbat, el mi-a spus ce să schimb, pentru ce sunt bravo, mi-a dat și un parfum, mi-a spus că pentru un bărbat este foarte bine să miroase frumos și mi-a dat cadou un microfon scump, de vreo 700 de euro, cu care când și în ziua de azi. M-a ajutat foarte mult să încep cariera mea”, a continuat tânărul.
Au stat la discuții de suflet, cu toate că nu-i unea atunci vreo prietenie. Erau doar colegi. În acest sens, Oleg a notat: „Nu eram prieteni și nici rude, pur și simplu el m-a chemat. Mi-a oferit acest dar și am vorbit undeva vreo 4 ore despre toată atmosfera în muzică”.
Cu toate că Patric nu i-a cerut nimic în schimb, Oleg este gata să-l răsplătească pentru sprijinul acordat la început de cale. „Eu și acum îi mulțumesc pentru gestul pe care l-a făcut, el îmi mai răspunde la Stories. Într-o zi și eu îl voi răsplăti, cred că o să fie situații în care o să-i întorc datoria. El nu mi-a zis să-i întorc ceva înapoi, dar eu simt că trebuie să fac asta”, a subliniat invitatul.

Oleg Spînu este un interpret din Republica Moldova ce a participat la „Românii au Talent” în sezonul 13, dar și la „Vocea României 2024”. Tânărul se poate mândri că a cântat pe scene mari alături artiști din România, precum Andra, Paul Surugiu (Fuego) și alții.

Patric Hanganu este un interpret din Republica Moldova. A început să cânte la vârsta de 18 ani. Primele piese le-a intepretat în pasajele subterane din Chişinău.

Sursa Foto: Instagram