Ce semnificație are Sfânta Maria Mare
Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox și este prăznuită pe 28 august de creștinii ortodocși de stil vechi. Cunoscută popular drept Sfânta Maria Mare sau Sântămăria, ziua marchează și încheierea Postului Adormirii Maicii Domnului, început pe 14 august.
De Sfânta Maria Mare, credincioșii merg la biserică cu struguri, prune, colaci și alte roade ale pământului, care sunt sfințite și apoi împărțite. În tradiția populară, sărbătoarea marchează trecerea de la vară la toamnă și este asociată cu începutul sezonului nunților.
În Republica Moldova, 28 august este și zi de hram pentru numeroase localități, devenind un prilej de sărbătoare pentru comunități și familii.
Maria Stoianov - interpretă
Violonistă, textieră, interpretă, moderator radio și TV și, în același timp, o soție și o mamă de excepție, Maria Stoianov se bucură din plin de viață și muncește cât o țin puterile.
Vine din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, iar în România este comparată cu Maria Tănase. Mai mulți interpreți, precum Fuego, Angela Marta de la Iaşi, Ion Suruceanu, Anişoara Puică, Olga Ciolacu, Irina şi Anatol Bivol, Corina Ţepeş, formaţia Akord îi cântă creațiile, care au devenit adevărate șlagăre

Maria Iliuț - interpretă
Născută la 23 februarie anul 1955 în satul Crasna, Bucovina, astăzi Ucraina, și-a făcut studiile la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău. A obţinut marele premiu la Concursul Interpreţilor Cîntecului Folcloric „Tamara Ciobanu” (Chișinău, 1986), laureată a concursului „Cîntați cu noi” (Chișinău, 1989). A înregistrat multe cântece populare la Radio Chișinău, culese de la Crasna pentru a face cunoscut publicului larg tezaurul muzical al Bucovinei. I-a fost conferit titlul onorific „Maestru în artă”.

Maria Tincu - interpretă
Maria Tincu este o tânără interpretă de muzică populară din Republica Moldova, originară din satul Cristești, raionul Nisporeni. Artista a copilărit în Italia, unde a locuit de la 5 până la 14 ani, însă dragostea pentru folclor a moștenit-o din familie: tatăl său este flautist, iar mama - dirijor coral. Un detaliu interesant din cariera sa este colaborarea cu maestrul Igor Rusu, care i-a fost mentor la început de drum. Cei doi au ajuns ulterior colegi de scenă și au lansat împreună mai multe proiecte muzicale. Tot Igor Rusu a avut un rol în alegerea numelui său scenic, Maria trecând de la numele Tiscenko la Tincu.

Maria Osoianu - una dintre „Surorile Osoianu”
Maria Osoianu este interpretă de muzică populară și Artistă a Poporului și face parte din celebrul ansamblu familial „Surorile Osoianu”.
Este cea mai mică dintre cele cinci surori Osoianu și a urmat studii în domeniul dirijatului coral. Din 1980, face parte din ansamblul folcloric „Tălăncuța”, alături de surorile sale contribuind la promovarea cântecului tradițional moldovenesc.

Maria Sagaidac - actriță cunoscută a cinematografiei moldovenești
Maria Sagaidac este una dintre actrițele importante ale cinematografiei moldovenești. A devenit cunoscută încă de la debutul său pe marele ecran, în filmul „Această clipă”, regizat de Emil Loteanu.
Ulterior, actrița a jucat în mai multe producții, printre care „Lăutarii”, „Singur în fața dragostei” și „Luceafărul”, construindu-și o carieră care a făcut-o una dintre figurile reprezentative ale cinematografiei moldovenești.

Maria Sarabaș - interpretă
Maria Sarabaș este o interpretă de muzică populară din Republica Moldova, originară din Cîșlița-Prut. A fost remarcată încă de la 16 ani, când a înregistrat primele melodii la radio, iar în 1965 a primit supranumele „Privighetoarea Bugeacului”.
În perioada studenției, Nicolae Sulac a descoperit-o și a invitat-o să cânte alături de Orchestra „Lăutarii”. Artista a fost distinsă cu titlul de Artistă a Poporului în 2010 și este și autoare a două cărți de versuri.

Maria Cebotari - soprana care a cucerit marile scene ale Europei
Cântăreață de operă, renumita „privighetoare de Basarabia” - una dintre cele mai mari soprane din lume în anii 30 – 40 ai secolului trecut.
Un detaliu impresionant din biografia artistei este că, la doar 24 de ani, a primit titlul de Kammersängerin, devenind cea mai tânără persoană care deținea această distincție în acea perioadă. A jucat și în mai multe filme și a colaborat cu personalități importante ale cinematografiei și muzicii europene.
Artista s-a stins din viață pe data de 9 iunie 1949.

Maria Drăgan - voce emblematică a muzicii populare
Maria Drăgan rămâne una dintre vocile reprezentative ale muzicii populare moldovenești. Interpreta este cunoscută pentru repertoriul său folcloric și pentru felul în care a reușit să transforme cântecele tradiționale într-un reper al muzicii autohtone.
Povestea artistei continuă să inspire și astăzi, la 13 septembrie 1996, a fost creată Fundația „Maria Drăgan”, care are drept scop lansarea și promovarea tinerilor interpreți de folclor. În 2001, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului folcloric „Vai, sărmana turturică”, consacrat interpretei de muzică populară Maria Drăgan. Numele Mariei Drăgan îl poartă astăzi străzi din Chișinău, Nisporeni și Călărași.
Artista a decedat pe data de 6 octombrie 1986.

Maria Bieșu - „Cea mai bună Cio-Cio-san” din lume
Maria Bieșu a fost cântăreață de operă, soprană și una dintre cele mai cunoscute voci ale Republicii Moldova. Artista s-a născut în satul Volintir și a ajuns să cânte pe scene importante de operă din întreaga lume.
În 1967, la Concursul Internațional Miura Tomaki din Japonia, Maria Bieșu a obținut titlul de „Cea mai bună Cio-Cio-san”, pentru interpretarea personajului din opera „Madama Butterfly”. În onoarea sa, Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău îi poartă astăzi numele, iar festivalul internațional de operă fondat de ea continuă să fie organizat în Republica Moldova.
Artista s-a stins din viață pe data de 16 mai 2012.



