La început, Dianna Rotaru a făcut o glumă pentru telespectatori, spunând că este însărcinată: „Sunt gravidă, foarte tare mă bucur că am prins sarcina la o distanță de 11 luni și vreau să-i mulțumesc surorii pentru sfatul pe care mi l-a dat”.
În cele din urmă, însă, surorile au dezvăluit că, de fapt, Tatiana este însărcinată și se află deja în luna a șasea.
Plesh a menționat că se simte minunat și a dezvăluit, în premieră, că va avea un băiețel: „Este un echilibru foarte bun. Dacă aș face comparație cu prima sarcină sau cu cea a surorii, atunci toate sunt lejere. Am fost înzestrate cu corpuri care mănâncă repede grăsimea, care au energie bună. Sunt în luna a șasea și mai am trei luni, pe la sfărșit de ianuarie o să vină al doilea copil pe lume. O să fie băiețel, uite că o zic în premieră, n-am mai zis-o nicăieri”.
De asemenea, Dianna a recunoscut că sora ei inițial își dorea o fetiță: „De fapt, ea își dorea o fetiță, fiind mămică de băiat și nu s-a întâmplat, dar este un înger și fiecare copil este binevenit în fiecare familie și o felicit. Când o vede pe Laura se topește”.
„Între noi este o legătură foarte strânsă, de parcă Laura este și fiica mea și Damian este ca și copilul ei”, a povestit Plesh.
Totodată, Rotaru a povestit un moment amuzant din perioada în care avea grijă de Damian, fiul surorii sale: „Eu am stat o dată cu Damian. Era mai micuț și l-a lăsat pe Damian la mine. Am pregătit pătuțul și zic: „Hai să ne culcăm, o să dormim foarte bine”. De la început el era foarte entuziasmat, dar la un moment îmi zice: „Unde e mama?”. Atunci a început tragedia la ceas de seară. Am sunat-o pe Tatiana și nu știam ce să fac și de atunci nu a mai rămas la mine”.
În schimb, Tatiana a recunoscut: „Laura a mai stat la mine, dar în comparație cu bunica nu prea mult pentru că, ea se descurcă cel mai bine. Eu având și copilul mai mare și acum sunt însărcinată e un pic mai greu”.
Iar în ceea ce privește planurile pentru prima aniversare a Laurei-Emilia, Dianna a dezvăluit cel mai probabil aceasta va fi amânată pentru mai târziu: „Suntem acum în discuții cu Rareș pentru că, în România este post și nu putem da petreceri și bairamuri. O să ne abținem să facem o petrecere cu fast, o s-o facem puțin mai târziu”.
Vezi în scevența video de mai jos ce alte dezvăluiri au făcut cele două.
SURSA FOTO/VIDEO: PRO TV CHIȘINĂU