19.03.2025
La 40 de ani avea 69 de copii! Cunoaște povestea Valentinei Vassilyeva, cea care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness drept „femeia cu cei mai mulți copii din istorie” - FOTO

Te-ai întrebat vreodată cine este sau a fost femeia care a intrat în istorie pentru cei mai mulți copii născuți? Dacă da, citește articolul de mai jos.

La 40 de ani avea 69 de copii! Cunoaște povestea Valentinei Vassilyeva, cea care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness drept „femeia cu cei mai mulți copii din istorie” - FOTO

Află că, rusoaica Valentina Vassilyeva a intrat în Cartea Recordurilor chiar în perioada în care aceasta a fost lansată. Ea a fost mama a 69 de copii.

Valentina Vassilyeva este cunoscută drept „femeia cu cei mai mulți copii din istorie”. Născută în 1707 și decedată în 1782, ea a lăsat o amprentă unică în istorie.

În perioada în care a trăit, nu existau metode de contracepție, iar femeile erau adesea percepute ca având o obligație religioasă și socială de a naște copii, în special băieți, care să contribuie la creșterea economiei și să poarte mai departe numele familiei.

Din această perspectivă, nașterea unui număr mare de copii nu era doar un act personal, ci o normă socială a vremii.

Lahirkan Anak Sebanyak 69, Wanita Ini Habiskan Masa Hidupnya dengan Hamil

Mesajul transmis de Michelle - Mihaela Nicolaev, Miss Moldova 2024, după ce o altă persoană a fost aleasă să reprezinte țara noastră la Miss World: „Dacă aș fi în stare să întorc timpul înapoi...” - FOTO/VIDEO

Valentina Vassilyeva nu doar că a respectat această normă, ci a depășit orice așteptări. În total, a născut de 27 de ori, un număr uimitor care o face să dețină recordul mondial oficial pentru „femeia care a avut cei mai mulți copii din istorie”. De-a lungul celor 27 de nașteri, Valentina a avut 16 seturi de gemeni, 7 seturi de tripleți și 4 seturi de cvadrupleți. Astfel, numărul total al copiilor născuți a ajuns la 69.

Is Valentina Vassilyeva the mother with the most children in history?

Acest record a fost documentat și confirmat de Guinness World Records, care a recunoscut oficial realizarea Valentinei.

Deși poate părea imposibil ca o femeie să aducă pe lume un număr atât de mare de copii, condițiile vremii și stilul de viață al perioadei explică, într-o oarecare măsură, acest fenomen.

Anna Berezovsky, dezvăluiri neașteptate! Interpreta a recunoscut că a trecut prin momente dificile împreună soțul său: „Nu fiecare merită să cunoască dragostea adevărată” - VIDEO

SURSA FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie