14.05.2025
Valeria Roznovanu, desemnată Ambasador al Liniei Roșii în Italia: „Nu am știut că o să fie așa de frumos” - VIDEO

Valeria Roznovanu, o femeie de afaceri de succes și o voce puternică a solidarității feminine, a fost recent desemnată Ambasador al Liniei Roșii în Italia. Distincția i-a fost oferită în cadrul evenimentului „Femeia în gura lumii”, o manifestare cu profundă încărcătură emoțională, care aduce în prim-plan speranța, curajul și sprijinul reciproc între femei.

Valeria Roznovanu, desemnată Ambasador al Liniei Roșii în Italia: „Nu am știut că o să fie așa de frumos” - VIDEO

Cunoscută pentru implicarea sa activă în sprijinirea victimelor violenței, Valeria Roznovanu a oferit, de-a lungul timpului, ajutor femeilor din diaspora, dar și celor din Republica Moldova. Printr-o mobilizare fără precedent, împreună cu o echipă de oameni cu suflet mare, ea a reușit să procure două case destinate femeilor care au trecut prin experiențe traumatizante, oferindu-le un refugiu sigur și șansa unui nou început.

După ce a primit distincția, Valeria a transmis un mesaj de mulțumire. De asemenea, ea a vorbit despre transformarea prin care trece în aceste momente:

„Eu am știut că o să fiu nominalizată, dar nu am știut că o să fie așa de frumos... Da, mă mândresc cu mine... Eu iubesc libertatea care vine din suflet. Discursul meu este despre cum e să te trezești la 36 de ani și să iei totul de la zero pentru că, înțelegi că a venit momentul să faci ceva și pentru tine”.

Într-un moment al vieții și-a dat seama că nu se mai regăsește, că s-a pierdut pe ea însăși și a început să caute ajutor:

„Începi să suni pe mamă, tată, frate și toți îți spun că tu ai locul tău și nu trebuie să îl dai la nimeni, că tu ai familie, ai copii”. 

Ne-a dus faima în lume! Ce loc a ocupat Leo Ciobu la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de culturism din lume - FOTO

Valeria Roznovanu a mai explicat că și-a dat seama că trebuie singură să depășească toate obstacolele ce i le-a dat viața și a înțeles că există două tipuri de motivație:

„Motivația pe care o preiei de la alte femei sau oameni de succes, însă este de scurtă durată și motivația prin suferință, care este cea mai bună, dar și cea mai grea”.

A atras toate privirile la „Miss World 2025”! Reprezentanta Moldovei a purtat un costum tradițional reinterpretat - FOTO

Femeia de afaceri a învățat că, atunci când reconstruiești totul pe o temelie solidă, cu încredere, niciun „cutremur” n-o să poată s-o de-a jos. În momentele sale de cumpănă a găsit forță și sens în credință:

„Într-un moment am înțeles că în viața asta nu există dar mai de preț decât ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Pentru cineva Dumnezeu e în biserică, în icoane, dar eu cred că Dumnezeu este în mine și în fiecare dintre noi”.

Povestea Valeriei Roznovanu este una plină de emoție și putere, iar astăzi, femeia de afaceri este un exemplu viu și autentic că mereu se poate să începi de la capăt. 

*Acest articol este un produs comercial

SURSA FOTO: INSTAGRAM

Articole din aceeasi categorie