we don’t know it when we cross the line. este atragator si nou si te invaluie ca primul orgasm. este provocator si te intrebi daca poti sau nu sa o faci. este de neinlocuit si nu vrei sa o pierzi.
dar
am trecut cu totii linia aia demult si la un moment dat ne bucuram ca am facut-o. ca, baai, noi nu suntem ca toti ceilalti. indignati, afurisiti, coplesiti de “greutatile vietii”. salutam cu entuziasm orice noua ocazie de a trece de partea cealalta.
dar
cati dintre noi mai stim unde suntem acum? pentru ca linia asta afurisita care ne-a facut odata sa ne credem si simtim asa speciali si diferiti de ceilalalti, ei bine, linia asta..nu prea se sfarseste undeva. de-aia am si cautat-o, de altfel. ok, avem fiecare motive individuale, more or less, dar am sarit in ea, peste ea, datorita teritoriului ala nedefinit, mai frumos decat iisus si fecioara impreuna si mai aducator de milostenie si pace decat orice rugaciune.
dar
eu
as vrea pentru o secunda ca toate sa fie la locul lor
si binele sa ne intoarca in lume.
si eu,
sa nu fi cunoscut mizerii umane
si tradari si nerecunostinte
si sa nu fi vazut nimic din ce mi-a sfarsit inocenta asa devreme si brusc.
as vrea,
pentru o secunda numai,
sa nu le mai stiu pe toate
si sa ma poata face sa rad un copil, in parc
un copil care atunci cand ajunge acasa nu e futut in fund de cine il are in grija.
pentru o secunda numai as vrea sa ma prefac ca nu stiu
si sa mi se para toate
ca la inceput.