DAR… atunci cînd ai deschis-o nu o mai poÈ›i lasa pâna nu îi citeÈ™ti È™i ultimul cuvânt.
E buna pentru adolescentele ce nu prea au parte de o dragoste sincera cu lectura pentru ca nnaaaa… nu e cool sa citesti la 15 ani… =) la 20 se schimba lucrurile. =))
Câte ceva despre subiectul carÈ›ii:
Christine se trezeÈ™te în fiecare dimineaÈ›a fara sa È™tie cine este, unde se afla È™i de ce. SoÈ›ul ei, Ben, trebuie sa îi spuna în fiecare zi aceeaÈ™i poveste: ca ea are 47 de ani, ca sunt casatoriÈ›i, ca au avut un fiu, mort în Afganistan, ca ea È™i-a pierdut memoria într-un accident de maÈ™ina, astfel ca nu poate reÈ›ine informaÈ›ii decît pîna adoarme. La trezire, tot ce s-a întîmplat în trecut nu mai exista în mintea ei È™i trebuie „reinscripÈ›ionat.”
Lucrurile acestea le aflam din jurnalul È›inut de Christine, care o ajuta sa pastreze – în exterior – amintirile de pe o zi pe alta, iar doctorul sau, Ed Nash, spera ca o va ajuta sa adauge elemente noi la cele scrise. Ramîne de vazut daca acestea sunt amintiri „autentice” sau confabulaÈ›ii. Christine însaÈ™i se îndoieÈ™te de cele scrise, de realitate, de oamenii din jur: de ce soÈ›ul ei, Ben, îi ascunde lucruri din trecut? Ce s-a întîmplat cu ceilalÈ›i oameni care o cunoÈ™teau? De altfel, îi e destul de greu pîna È™i sa îÈ™i puna aceste întrebari, avînd în vedere ca tot ceea ce È™tie despre ea se bazeaza pe Ben, în care simte ca nu trebuie sa aiba încredere, È™i pe doctorul Nash, ale carui intenÈ›ii nu sunt clare: se foloseÈ™te de acest caz pentru a-È™i consolida cariera sau e sincer interesat de soarta ei? Banuielile pe care le are ea sunt întemeiate sau doar reacÈ›ii la frustrarea ca nu-È™i aminteÈ™te nimic de pe o zi pe alta?
Interesant este ca parcurgînd jurnalul împreuna cu Christine, cititorul nu È™tie mai multe decît ea. Ceea ce poate adauga sunt ipoteze, presupuneri sau alte întrebari. Indiciile presarate în paginile jurnalului duc pe mai multe piste, iar cea aleasa de autor este…o surpriza. Fiindca nu ar mai fi nici un suspans daca v-aÈ™ dezvalui alegerea sa, trebuie sa ma credeÈ›i ca deznodamîntul se încadreaza în stilul carÈ›ii, mulÈ›umind È™i gustul pentru finaluri fericite sau macar lipsite de tragedie.
Despre „stilul” carÈ›ii nu pot spune prea multe, deoarece este un scris curat È™i oarecum impersonal, în prim-plan trecînd descoperirile pe care le face Christine cu privire la trecutul ei È™i, de fapt, la ea însaÈ™i. Pe lînga suspans, cartea ofera È™i posibilitatea unei meditaÈ›ii: ce ramîne din oameni daca nu-È™i mai amintesc nimic? Noi suntem memoria noastra? Putem sa simÈ›im daca nu avem amintiri? Cum e sa repeÈ›i de 1000 de ori aceeaÈ™i poveste trista? Dar sa suferi de 1000 de ori, repetat, de fiecare data cînd o auzi?
De asemenea, jurnalul Christinei se bazeaza pe ideea ca memoria oamenilor este, în mare parte, construita prin interacÈ›iune, iar reamintirea este o reconstrucÈ›ie mai mult decît reproducerea mentala a unui eveniment. Pîna la urma, nu e atît de grav sa uiÈ›i…daca lînga tine se afla cineva de încredere.
(Text de pe http://www.bookblog.ro/recenzie/memorie-de-o-zi/ )
Apropo!!! Drepturile de ecranizare au fost vândute casei de producÈ›ie a celebrului regizor Ridley Scott. Rowan Joffe, scenaristul thrillerului 28 Weeks Later È™i al dramei The American, va adapta cartea pentru marele ecran. Ador sa citesc intâi cartile È™i dupa sa vad ecranizarile lor, sa analizez cât de mult difera imaginile – imaginaÈ›iei fiecaruia!
Citeste mai multe articole pe www.karizma.md/blog