Adica, in cazul de fata, eu am fost o mamaliga. Dar sa va povestesc cum se petrecura lucrurile. Dimineata a pogorat peste mine o pofta de miere cu paine si unt – de fapt, n-a fost pofta cat lipsa altor variante dupa atatea zile ninse si un cod rosu de aprovizionare in frigider. Zis si mancat. Chiar pe cand infulecam m-am simtit nu foarte bine. Mierea pe care nu am mai mancat-o pe paine de o groaza de luni mi s-a parut infiorator de dulce si mi-a picat cumva greu.
Greu, negreu, am luat drumul muncii, iar pranzul m-a prins cu o foame putin spus de lup. Din lipsa de optiuni – IARASI!!! – m-am refugiat in romanescul si faimosul MBS – mamaliga cu branza si smantana. Mi-a picat extrem de greu.
Extrem de greu, de negreu, am plecat spre sala. In taxi, nu pe jos, ca daca plecam pe jos imi dadeam seama de proportiile dezastrului. Pe scurt, n-am reusit sa alerg nici macar 5 minute legate. Ma simteam atat de plina de MBS si MPP – miere pe paine, incat nu puteam sa gandesc decat WTF! Am pus banda pe viteza de mers, nu de alergat, dar chiar si asa, dupa 14 minute 38 – nici macar nu am trecut pragul psihologic de 15 minute – ursulica ghiftuita cu miere si malai, care urla mor mor mor!, s-a rostogolit de pe banda si a pornit invinsa spre barlog. Of, of, of.