O iubesc si vreau sa o iubesc, dar nu-mi da voie. Ea vrea sa o las sa cada. Îmi cere sa îi dau drumul la mana ca sa se izbeasca de pamant. Vrea sa simta cum i se sfarama oasele ca o bucata de sticla sparta, sa o întepe viata în toate ungherele si sa i de dezbine toate maruntaiele si pentru o clipa sa simta nimicul.
Si apoi o sa se ridice si o sa scrie poezii despre asta. O sa scrie cum iubirea a durut-o precum îmbratisarea cu pamantul atunci cand spui adio înaltimii. O sa scrie cum numai vantul îi mangaia obrazul cu dosul palmei cand iubirea i-a dat drumul la mana si cum inima îi era atat de grea, încat ea a ajuns prima la pamant. Si cum nu mai avea inima dupa, nu a mai simtit nimic atunci cand resturile din ea au facut cunostinta cu solul. O sa scrie ca la fel i-a facut si iubirea.
O iubesc si vreau sa o iubesc, dar ea e curajoasa. Habar n-are sa înoate, dar viseaza sa faca dragoste cu marea, spune ca apa stie sa fie un iubit mai bun. Marea o s-o domine si-o sa faca ce vrea din ea si valurile o sa-i rastoarne toate crezurile si o sa-i înece sufletul si viata. Si apoi o sa se desparta de mare si-o sa se usuce la soare si o sa scrie cu cerneala sarata ca a ma iubi pe mine e totuna cu înecul. Ca si în iubire plangi de dor ca plamanii dupa aer. Ca te zbati dupa viata, dar oricum nu mai ai niciun control, asa ca ti-ar fi mai simplu sa accepti ideea mortii. Iubirea te sufoca.
O iubesc si vreau sa o iubesc, dar ei nu îi pasa. Vrea sa mearga pe sarma ghimpata legata la ochi, ca a citit ea undeva cum ca iubirea-i tot aia cu echilibristica. Spune ca iubirea înseamna sa mergi prin viata cu ochii închisi. Si-o sa rada în hohote si o sa danseze-ntr-un picior sfidand moartea cu nerusinare, si-apoi îsi va da drumul pe spate, o sa cada usor mangaind aerul pentru ca ei nu-i place echilibrul. Si-o sa scrie despre mine din nou, o sa descrie în amanunt cate rani i-am facut si cum eu sunt cel care a sinucis-o. Si ca o concluzie va scrie ca iubirea e cel mai rau lucru care i s-a întamplat vreodata.
Sa nu iubesti pe cineva care scrie. O sa scrie despre tine si o sa te întrebi daca despre tine scrie. O sa te recunosti pe alocuri si-o sa jubilezi c-ai fost personaj în romane, si-apoi o sa înmarmuresti la final întrebandu-te daca chiar atat de putin ai însemnat. Cand n-o mai fii decat un izvor secat de inspiratie se va lepada cu usurinta de tine. N-o sa mai stii cine e si daca ati trait aceeasi viata cand o sa citesti descris cu sadism ce i-ai facut fara sa stii ca i-ai facut. O sa se dezbrace dezinhibat în fata altora si-o sa le spuna ce tie nu ti-a spus vreodata, o sa te expuna ca pe un Hristos în piata publica, iar oamenii o sa arunce cu ocara si cu pietre în tine. Si-o sa zambeasca. O sa te tranforme într-un monstru si-ntr-o carpa si-o sa te calce-n picioare ca sa devina apoi un sclav la picioarele tale ca sa o ia apoi de la capat. Mai întai o sa fii mandru ca scrie despre tine, apoi gelos ca poate scrie despre altul, apoi o sa te urasti cand o sa citesti ce monstru ai fost si în final n-o sa mai stii cine esti. Sa nu iubesti. O sa-ti toace nervii si viata din tine si n-o sa mai stii cine esti.
Citeste mai multe pe: www.journalulevei.wordpress.com