„Nu știam că o să fie atât de multă lume și atât de bine o să fie. Primesc atâtea flori, cadouri, atâtea fotografii facem”, a spus Dumitrița Cojuhari, elevă.


Dumitriţa a scris acest jurnal în octombrie, însă tot procesul de ilustrare a cărţii a durat câteva luni.
Lansarea primei sale cărţi demonstrează că talentul şi creativitatea nu au vârstă. „Eu am emoții mari, nu realizez încă tot ce se îmtâmplă, dar îmi place. Îmi plac aceste emoții și e firesc să le am. Ea a scris un pic într-un jurnal, mi-a dat să citesc și eu când am văzut cât de frumos a scris, am spus: „Dumitrița, ai un talent aparte”. Am rugat-o să scrie”, a menționat Dumitru Cojuhari, autor.


Familia, dar şi învăţătoarea Dumitriţei, au fost primii care au aflat, încă de la primele pagini, că tânăra scrie un jurnal. „Într-o seară, tatăl Dumitriței mi-a dat un telefon și mi-a spus că ea este foarte panicată pentru că, nu-și găsește jurnalul. Am găsit un caiet, ca o ciornă mototolită. Atunci nu mi-a trecut prin gând că este începutul acestei cărți. Ea este foarte responsabilă, foarte echilibrată, este o bună colegă pentru toți”, a subliniat Maria Gaburea-Graur, învățătoare.


„Credeam că este o chestie de distracție. Nu mi-am imaginat că o să se sfârșească această aventură cu un așa eveniment. Sunt mândră că tocmai eu sunt mătușa care a declanșat această carte. În primele pagini scrie: „Într-o seară de octombrie părinții mei se uitau la ceva despre mătușa mea, iar eu plictisită fiind, m-am apucat să scriu”. M-am regăsit în acele rânduri”, a notat Steliana Bordeianu, mătușa Dumitriței.

La doar 9 ani, Dumitriţa a atins şi un record naţional - Cea mai tânără scriitoare publicată din Republica Moldova.

Gabriel Nebunu şi Violeta Scrişu au fost prezentatorii evenimentului. „Eu am fost uimită când am aflat că deja a scris un jurnal”, a spus Violeta. „Dumitrița și-a descoperit talentul încă de la 8 ani. Noi felicităm părinții care au oferit o educație minunată acestor copii, pentru că mai are un frate la fel de zglobiu și de crețos”, a menționat și Gabriel.

„Tare mult sper că n-o să se oprească aici și o să scrie mai multe cărți. Ador felul în care jurnalul este ilustrat”, a explicat Dorin Galben, jurnalist.


Emoţionată, dar şi entuziasmată, Dumitriţa a citit câteva fragmente din cartea sa.
„Abia aștept să o citesc, am un zbor și în avion voi citi”, a spus Diana Ballerini, femeie de afaceri. „E o binecuvântare să știi că poți să scrii și mai ales la o vârstă atât de fragedă”, a specificat Vera Nastasiu, antrenoare de dicție.


„E minunat și admirabil că are drag de carte. Mă gândesc: Ce face mămică cu atâția autori în casă?”, a notat Tatiana Heghea, interpretă.

„Este minunată această fetiță. Eu o admir înainte să scrie această carte”, a explicat Daniela Andreev, prezentatoare Pro TV.
„Puterea propriului exemplu este cea mai bună lecție pe care o poate da un părinte unui copil”, a spus Dorina Cojocaru, jurnalistă.
„A zis că nu a ajutat-o nimeni și ea a scris despre viața ei”, a menționat Mariana Mihăilă, interpretă.


Sursa Foto: Facebook/CojuhariDumitru

