Jennifer Lopez și-a încântat fanii de pe Instagram cu o nouă postare inedită. Artista în vârstă de 55 de ani a publicat mai multe imagini surprinse pe parcursul acestei veri, demonstrând că, deși se află în plin divorț de Ben Affleck, se simte mai bine ca niciodată. Pe lângă fotografiile cu animalele sale sau cu prietenii apropiați, J.Lo a dezvăluit și un selfie îndrăzneț, în care purta un costum de baie alb, precum și câteva citate care păreau să fie adresate fostului său soț.
„Înflorește, este liniștită și de neatins, în pace” și „Totul se desfășoară în ordinea divină” au fost cele două mesaje pe care Lopez le-a postat pe contul său de Instagram. De asemenea, cântăreața a completat postarea cu următoarea descriere: „Oh, a fost o vară.”
Potrivit mai multor surse apropiate, cântăreața este profund afectată de despărțirea de Affleck și dezamăgită de actorul din Argo, mai ales pentru că el a fost cel care a inițiat împăcarea lor.
„A afectat-o cu adevărat”, a declarat o sursă pentru PEOPLE despre J.Lo. „Este foarte supărată și dezamăgită de Ben.”
Sursa a adăugat că artista nu se simte confortabil să trăiască în luxoasa lor vilă de 60 de milioane de dolari din Beverly Hills, pe care au cumpărat-o împreună cu Affleck în luna mai.
„Ea și Ben au cumpărat casa pentru întreaga familie. Este mult prea mare pentru ea și plină de prea multe amintiri”, a adăugat sursa.
O altă persoană apropiată cântăreței a mai spus pentru publicația PEOPLE că Lopez nu își dorea divorțul.
„A fost extrem de dificil pentru ea faptul că Ben a ales să se îndepărteze de căsnicie și să își continue viața, lăsând-o în urmă. Nu voia un divorț. Voia să rezolve lucrurile. Se iubesc reciproc. Jennifer nu este genul de persoană care să renunțe ușor. A fost aproape o tortură pentru ea să aștepte și să spere.”