Pe covorul rosu, Jennifer Lopez a stralucit la propriu, intr-o superba rochie transparenta Valentino, apoi a participat la after-party, alaturi de cei mai multi dintre actorii din distributie, ca intr-un final sa ajunga la TV, unde la randul sau, a avut parte de o surpriza.
Celebrul Lenny Kravitz a ”aterizat” in studio langa J Lo, prefacandu-se ca tocmai a ajuns cu elicopterul. El joaca alaturi de diva in filmul ” Shotgun Wedding”. Acesta va putea fi vizionat in curand, iar filmarile au avut loc in 2021, cand inca Jen nu se impacase cu Ben Affleck, ci dimpotriva, era logodita cu Alex Rodriguez.
Logodna nu a mai tinut, pe fondul neintelegerilor si a suspiciunii de infidelitate ce plana asupra sportivului. Chiar inainte de a inchide filmarile in Republica Dominicana pentru acest film, Jennifer Lopez i-a spus adio lui A-Rod.
Dupa care, la scurt timp, in aprilie 2021, miracolul a venit in viata sa. O succesiune de evenimente l-a readus pe fostul logodnic din tinerete, Ben Affleck.
Cei doi s-au regasit si au realizat ca sunt facuti unul pentru celalalt. De nedespartit, cuplul Bennifer si-a invins temerile in 2022 si s-au casatorit, in sfarsit. Potrivit artistei, amandoi au avut mari emotii in a pregati evenimentul.
Si de dragul spontaneitatii, Jennifer Lopez a marturisit in emisiune ca nunta din Vegas a fost la fel de neasteptata si pentru ei. Deloc planificata, a fost ideea lui Ben Affleck. Actorul s-a decis pe loc si prins in valtoarea emotiilor, i-a spus artistei: ”La naiba, o facem acum. Mergem si ne casatorim in Vegas.”
La nunta din august emotiile i-au coplesit din nou. Jennifer Lopez a povestit ca erau ca teleghidati, nu le venea sa creada, era o fericire amestecata cu multe emotii, nesiguranta, trac, stres etc. Cu toate acestea, s-au tinut de plan, nunta lor a fost discreta si spectaculoasa, iar ei sunt foarte fericiti si linistiti impreuna, se iubesc, se respecta si se sprijina reciproc cat pot de mult. Sunt un cuplu fabulos, adorat de paparazii, care le vaneaza fiecare miscare, spre deliciul fanilor.