02 noiembrie 2026, 08:15

Jay-Z, pe scena Super Bowl! Rapperul va susține spectacolul din pauza finalei NFL

 Jay-Z
Getty/ Jay-Z

Jay-Z va fi cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl LXI, care va avea loc pe 14 februarie 2027, la SoFi Stadium, în apropiere de Los Angeles. Anunțul marchează un moment important în cariera artistului, a cărui companie, Roc Nation, produce show-ul din pauza finalei NFL încă din 2019.

Deși este implicat de mai mulți ani în organizarea spectacolului și în alegerea artiștilor, rapperul nu a mai urcat până acum pe scena Super Bowl în calitate de protagonist. Potrivit anunțului, Jay-Z va fi artistul principal al ediției din 2027. 

Beyoncé, printre posibilii invitați

Anunțul a stârnit deja speculații cu privire la artiștii care i s-ar putea alătura lui Jay-Z pe scenă. NFL a menționat-o pe soția rapperului, Beyoncé, printre numele care ar putea fi luate în calcul.

„Acum începe speculația cu privire la cine ar putea fi invitat de Jay-Z să i se alăture pe scenă în pauza marelui meci. Desigur, soția sa, Beyoncé, va fi în fruntea listei”, a transmis NFL într-un comunicat.

Un moment important, după 30 de ani de carieră

Anunțul a venit după ce Jay-Z a susținut două concerte pe stadionul din Los Angeles unde se va disputa și Super Bowl. Spectacolele au făcut parte din turneul dedicat împlinirii a 30 de ani de la lansarea albumului său de debut, „Reasonable Doubt”.

„De la Reasonable Doubt până pe scena spectacolului din pauza Super Bowl, a fost o adevărată călătorie”, a declarat Jay-Z, al cărui nume real este Shawn Carter.

„Treizeci de ani de muzică, muncă și cultură pe cea mai mare scenă a lumii. Acest parcurs continuă să fie un vis devenit realitate”, a adăugat artistul.

Comisarul NFL, Roger Goodell, a declarat că este „extrem de încântat” ca fanii din întreaga lume să poată urmări măiestria artistică, creativitatea și impactul cultural pe care Jay-Z le va aduce spectacolului.

„Când am ajuns prima dată la un acord cu Roc Nation pentru producția spectacolului, am avut o singură rugăminte: ca Jay-Z să urce el însuși pe scenă într-o zi, atunci când va simți că a venit momentul potrivit”, a spus Goodell, relatează stirileprotv.ro.