10.12.2024
Iuliana Maranciuc, dezvăluiri despre viața de cuplu! Cum face față perioadelor în care Dumitru Mîțu este plecat în turnee: „Anul ăsta a fost unul foarte provocator pentru mine” - VIDEO

A fost un an plin de încercări pentru prezentatoarea știrilor Pro TV, Iuliana Maranciuc. Invitată în cadrul emsiiunii O Seară Perfectă, aceasta a fost sinceră și a povestit despre cum e perioada în care soțul ei, tenorul Dumitru Mîțu este plecat în turnee.

Luna decembrie este o perioadă specială pentru fiecare familie, plină de evenimente și momente deosebite. Însă, pentru Iuliana Maranciuc atmosfera de sărbătoare nu este completă, deoarece soțul ei nu se află în țară. 

Iniţiativă demnă de toată lauda la „Beznos Studio”: „Procedura de micropigmentare pentru femeile care trec prin tratamente de chimioterapie este gratuită” - VIDEO

Deși Crăciunul se apropie cu pași repezi, Iuliana a dezvăluit că încă nu a împodobit bradul, așteptând să facă acest lucru la întoarcerea soțului ei dintr-un turneu din Statele Unite: „Aștept persoana potrivită ca să vină din turneul din Statele Unite și atunci o să-l împodobim. Revine în curând”.

Prezentatoarea știrilor Pro TV a recunoscut: „Anul ăsta a fost unul foarte provocator pentru mine, dar unul bogat în carieră pentru el și asta mă bucură și îi spun și lui să meargă atâta timp cât suntem tineri, după aia trec anii și mai vedem ce va fi”.

Povestea impresionantă a Varvarei Oprea, influencerița care a învins cancerul de sân: „După a doua ședință de chimioterapie, iubitul mi-a făcut cerere în căsătorie” - VIDEO

Chiar dacă este mândră de realizările partenerului ei, Iuliana nu ascunde faptul că distanța dintre ei o întristează uneori. Totuși, a învățat să își ocupe timpul și să nu fie pesimistă: „Eu petrec mai mult timp la muncă, dacă e ceva de făcut zic mereu că fac eu că bărbatul nu-i acasă”.

În ceea ce privește plecările soțului, Iuliana a subliniat că acesta a fost departe de casă aproximativ trei luni în acest an: „Dacă să fac un calcul total, atunci cam 3 luni sigur. Plecări de lungă durată a avut acum, dar așa, de obicei pleacă pe o săptămână sau două. Asta este de bine, cu toate că, eu plâng acasă și îi spun unde a plecat și după mă liniștesc și spun că asta este spre binele lui și a carierei sale”.

Totodată, Iuliana a recunoscut că este greu să facă față diferenței de fus orar: „Plecarea asta în SUA este foarte complicată pentru că, există și diferența asta de ore enormă și prin mesaje mai apucăm să vorbim, dar prin apel nu. Atunci când am o zi mai stresantă la lucru, eu am nevoie să mă descarc”.

Trei povești care te lasă cu lacrimi în ochi! Vezi cum poți ajuta eroii campaniei „Dăruiești și Câștigi” din acest an - VIDEO

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU

Articole din aceeasi categorie